Tot ce trebuie să știi despre sărbătorirea Sfântului Ioan Botezătorul- tradiții, superstiții și obiceiuri

Sfântul Ioan Botezătorul
Tradițiile pe care trebuie să le respectăm cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ioan

Ziua de 7 Ianuarie are foarte mare importanță în rândul românilor. Pe lângă sărbătorirea onomasticii a multor persoane, pe această dată îl prăznuim pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Acest Sfânt este cunoscut ca fiind ultimul din Vechiul Testament și tot el face trecerea în cel Nou. Această sărbătoare se ține atât la sate, cât și la orașe, iar tradițiile, superstițiile și obiceiurile sunt cunoscute din moși strămoși și respectate cu sfințenie, până în ziua de astăzi.

Astfel, în această zi foarte importantă, este deja cunoscut faptul că avem anumite restricții și, implicit, obiceiuri de respectat, pentru a ne merge bine tot anul sau pentru a avea parte de noroc și sănătate.

Conform tradițiilor, mâncarea va fi sfințită la Biserică, odată cu vinul, pe 7 ianuarie nu se bea vin roșu sub nicio formă și tot pe 7 ianuarie are loc pomenirea apropiaților care au murit în condiții stranii. Tot cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ioan Botezătorul, femeile vor participa la așa-zisa „Cumetrie a femeilor”, unde tinerele neveste împărtășesc din experiență în ceea ce privește viața de familie.

Citeste si: Sărbătoare mare pe 30 august. Milioane de români au acest nume!

Citeste si: Sărbătoare mare pe 30 august. Milioane de români au acest nume!

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Sărbătoare MARE pe 14 septembrie. Ce NU ai voie să faci! E păcat mare!

„Pentru personalitatea sa bine conturată, pentru virtuţile alese dumnezeieşti, Biserica i-a rânduit mai multe zile de pomenire, cele mai importante fiind:
1.

pe 7 ianuarie, când se prăznuieşte Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului( în sobor Sfântul este sărbătorit de oameni împreună cu îngerii);
2. pe 24 iunie- ziua Naşterii sale (Sânzienele, în tradiţia populară) şi
3. pe 29 august- decapitarea Sa (Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul)”, precizează părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri din Bucureşti (de pe Bulevardul Nicolae Titulescu)”.

Sfântul Ioan Botezătorul
Tradițiile pe care trebuie să le respectăm cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ioan

Cele mai importante obiceiuri ținute în ziua Sfântu

lui Ioan Botezătorul sunt:

  • - Stropirea casei cu agheasmă;
  • - Se spune că veselia trebuie să domine pentru că cine va fi trist, așa își va petrece tot anul;
  • - Sfântul Ioan trebuie cinstit în ziua aceasta pentru a proteja pruncii și a-i ajuta să se nască sănătoși, fără malformații și probleme de sănătate;
  • - Trebuie să ne spălăm pe față cu aghiasmă pentru a fi feriți de boli și a avea parte de spor;
  • - Acest Sfânt trebuie prăznuit pentru a feri gospodăriile oamenilor de foc și animalele din gospodării de fiarele sălbatice.

 

 



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Sărbătoare mare pe 30 august. Milioane de români au acest nume!

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Teodora, acuzații dure la adresa lui Criss! „Erai numai cu Robi!” Iată cum a reacționat concurenta și ce replici acide a lansat către rivala sa

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies