Elevii care au împnit 12 ani sunt nevoiți să se vaccineze, asta dacă doresc să frecventeze o instituție publică. Unde s-a luat această decizie?
Decizia a fost luată joi, în unanimitate, de autoritățile din Los Angeles, al doilea cel mai important oraș din Statele Unite și, potrivit presei locale, acest vot vizează aproximativ 600.000 de tineri, o premieră la o asemenea scară în ţară.
Așadar, toţi elevii prezenţi fizic în clasă trebuie să se vaccineze cu o primă doză până în 21 noiembrie, iar cu a doua până cel târziu în 19 decembrie.
Citeste si: Vremea de sambata, 11 septembrie 2021, anuntul ANM: temperaturi blande!
Totodată, prin decizie, masca este obligatorie atât în interior, cât şi în exterior. De asemenea, profesorii şi angajaţii din acest district urmează să fie vaccinaţi împotriva COVID-19.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Joe Biden anunța în urmă cu puțin timp că vaccinarea va fi obligatorie pentru aproximativ două treimi dintre angajaţii americani, în special cei federali şi ai companiilor cu peste 100 de persoane.
Alin Stoica, despre redeschiderea școlilor: „Bucureștiul este pregătit!”
Deși numărul infectărilor cu Covid-19 crește de la o zi la alta, Alin Stoica spune că Bucureștiul este pregătit pentru începerea orelor de curs în format fizic prin campanii de informare
„Avem discuții cu zona sanitară și zona didactică suntem pregătiți pentru deschiderea școlilor avem și măsuri de informare și măsuri de vaccinare. Ştim că ministerele Educației şi Sănătății pregătesc o campanie vaccinare în şcoli și noi în București suntem pregătiți o să susținem acest efort. Am discutat deja cu toţi factorii responsabili.
Vom face și campanii de informare atât printre cadrele didactice cât și printre elevi.(...)
Am avut discuții atât cu DSP și cu INSP astfel încât să avem niște măsuri specifice ca informațiile să ajungă cât mai repede și cât mai fidel la oamenii care au nevoie, așa fel încât ei să ia o decizie cu privire la vaccinare”, a mai adăugat acesta.