Aflați din rândurile următoare care sunt efectele negative ale scrâșnitului dinților și cum putem să oprim această afecțiune.
Scrâșnitul dinților este un obicei supărător, care se poate desfășura atât voluntar, cât și involuntar. Din păcate, cu timpul, acest obicei poate avea numeroase efecte negative asupra dinților noștri.
În cadrul emisiunii „ Teo Show ”, difuzată pe Kanal D, doctorul Alin Gabor, stomatolog și doctor în științe medicale, a oferit mai multe detalii despre tot ceea ce presupune această afecțiune a scrâșnitului dinților, care poartă denumirea de bruxism.
De unde provine bruxismul
Conform specialistului în domeniu, bruxismul este o boală dobândită de oameni prin stres.
„ Sunt foarte multe teorii legate de acest bruxism.
Astfel, bruxismul este o afecțiune destul de gravă, care poate duce în timp la distrugerea danturii, dacă nu este controlată și oprită la timp.
De câte feluri este bruxismul
Citește și: Totul despre augumentarea mamară, una din cele mai accesate intervenții estetice
Există două tipuri de bruxism, în funcție de momentul în care se produce: bruxism diurn și bruxism nocturn
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Bruxismul diurn
Conform denumirii, bruxismul diurn se produce în timpul zilei și se manifestă în mod conștient.
„ Există sportivi de performanță care depun un efort intens și strâng foarte tare din dinți. Există oameni care se concentrează în momentul unui job și ca să descarce stresul acela, inconștient, strâng foarte tare din dinți fără să își dea seama .”, explică specialistul în domeniu.
Bruxismul nocturn
Spre deosebire de cel diurn, bruxismul nocturn se produce în perioada nopții și se manifestă involuntar. În cadrul bruxismului nocturn, vorbim despre consecințe mult mai grave asupra sănătății dinților.
„ Duce la niște distrugeri majore ale dinților, atât în suprafață, cât și pe marginile lor. Distruge suprafața de smalț.”, spune specialistul în domeniu.
Cum ne dăm seama că scrâșnim dinții în timpul nopții
Citește și: Implanturile dentare, ultimul pas catre un look perfect!
Persoanele care scrâșnesc dinții în timpul nopții, se confruntă cu dureri de cap, dureri în zona perifacială, contracții ale mușchilor faciali, resimțite mai ales în timpul dimineții.
În cazul în care întâlnim astfel de simptomatologii, specialistul în domeniu ne recomandă să apelăm la ajutorul unui dentist.
„ Parodontoza clasică poate fi o consecință a bruxismului. Apăsând foarte tare pe acești dinți, se trage de os și apare această parodontoză. Bruxismul poate da foarte multe boli.Ar trebui să consulte medicul specialist, adică un medic dentist. Un medic capabil ar trebui să observe suprafețele de uzură și zonele care sunt afectate .”, spune specialistul în domeniu.
Scrâșnitul dinților la copii
Citește și: Apa de la robinet strică dinții copiilor? Iată ce spune medicul stomatolog Adrian Mina!
În cazul copiilor, acest obicei este adesea întâlnit mai ales în perioada de dezvoltare a copilului, când apar dinții și în perioada de tranziție dintre dinții de lapte și dinții permanenți. În cadrul acestui tip de bruxism, vorbim despre un obicei normal și tranzitoriu, dar care trebuie însă controlat.
„ Dacă persistă și se transformă în dinții permanenți, obligatoriu mers cu copilul la doctorul dentist, care este specializat în copii pentru a diagnostica și a trata această cauză .”, ne sfătuiește specialistul în domeniu.
Tratamente pentru bruxism
Citește și: 15 mituri despre carii. Adevarat sau nu? Dr. Andra Custura iti ofera raspunsul
Potrivit specialistului în domeniu, există mai multe variante de tratament. Cel mai întâlnit tratament este aplicarea unei gutiere, care este un dispozitiv din plastic siliconat, care se atașează pe suprafața dinților și îndeplinește rolul de protecție.
O altă modalitate de tratament este injectarea de toxină botulinică la nivelul mușchilor care produc această mișcare. Astfel, se reduce contracția lor, puterea lor și capacitatea de a dezvolta niște supraforțe în timpul bruxismului.