Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paştelui este marcată de superstiţii, tradiţii şi obiceiuri ce încununează străduinţele creştinilor din timpul Postului Paştelui, marcând încheierea unui ciclu al morţii şi sacrificiului, şi inaugurând o vreme a renaşterii, învierii şi a reînvigorării speranţei şi împlinirii întru Dumnezeu.
– Se spune că “dacă vrei să ţi se împlinească cele mai arzătoare dorinţe, nu trebuie să dormi cu niciun chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi doreşti.
– Dacă te împiedici în timp ce te îndrepţi către slujba de Înviere, se spune că vei avea un an greu şi plin de încercări.
– Atunci când se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ţii un fier între dinţi, astfel încat să fii ferit de dureri de măsele întreg anul.
– Ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.
– Sâmbătă seara, înainte de slujba de înviere, în special la ţară, gospodinele pregătesc coşul cu bucate, ce urmează să fie dus la biserică, pentru a fi sfinţite de preot.
În coş, fiecare gospodină pune un ştergar nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un miel figurină din aluat copt şi vin, scrie ZiarulUnirea.ro.