Tradiţii şi obiceiuri de Înălţarea Sfintei Cruci. Ce este bine să facă oamenii în această zi sfântă

Inaltarea Sfintei Cruci
Inaltarea Sfintei Cruci obiceiuri

Iată ce este interzis să faci de Înălțarea Sfintei Cruci, pe data de 14 septembrie. Ce trebuie să faci pentru a-ți merge bine tot anul.

Pe 14 septembrie, creștin-ortodocșii din întrega lume cinstesc Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante sărbărtori din calendar. Este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinare cinstirii Crucii lui Iisus Hristos, pe care Mântuitorul a fost răstingnit.

Sărbătorirea descoperirii Sfintei Cruci în ziua de 14 septembrie este atestată la Ierusalim încă din secolul al IV-lea.

Înălțarea Sfintei Cruci a început să se sărbătorească abia câteva secole mai târziu la Constantinopol în 14 septembrie, când a fost rememorat, de asemenea, evenimentul readucerii la Ierusalim a Sfintei Cruci după ce fusese capturată de perși.

Citeste si: De ce se ţine post negru de Înălţarea Sfintei Cruci? Este sărbătoarea cu cel mai aspru post, dintre toate

Pe 14 septembrie, creștinii comemorează cele două evenimente deosebite din istoria lemnului crucii:

-Aflarea crucii de către Împărăteasa Elena care a cerut găsirea ei și înălțarea solemnă în văzul tuturor, pe data de 14 septembrie 326.

-readucerea lemnului crucii de la perși, în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius. Acesta a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, apoi patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălțat-o în văzul tuturor la 14 septembrie 620.

Părțile din Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut definitiv în anul 1187, când au fost luate de episcopul de Betleem și duse în Bătălia de la Hattin.

Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma.

Ziua de 14 septembrie este celebrată prin post negru și rugăciune, iar de această zi sunt legate mai multe obiceiuri și tradiții.

Citeste si: Ce nu ai voie să faci de Ziua Crucii

Citeste si: Ce se mănâncă de Înălțarea Sfintei Cruci

Citește și: Un artist neașteptat își face apariția la Revelionul „Casa iubirii”! Fetele sunt în extaz! Aflați despre cine este vorba în ediția de miercuri, 31 decembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani- stirilekanald.ro

Creștinii adună plantele de leac, busuioc, mentă și cimbru, pe care le sfințesc la biserică și le folosesc peste an pentru a alina durerile. Busuiocul se adaugă în vasele cu apă pentru a le proteja, iar pentru pomii care nu rodesc de agață de ramurile lor cruci făcute din busuioc sfințit.

Ce nu se face de Înălțarea Sfintei Cruci

După Ziua Crucii nimeni nu mai are voie să omoare șerpi.

În această zi, nu se taie lemne, ca să nu vină șerpii în casă. E ziua în care șerpii și gângăniile încep să se ascundă și să se pregătească de toamnă.

Citeste si: SĂRBĂTOARE MARE astăzi! Ce să nu faci sub nicio formă de Înălțarea Sfintei Cruci! Este păcat mare!

Cine găsește fragi după 14 septembrie nu are voie să îi mănânce.

Se spune că sunt ai morților. Azi se adună perele și se spune că sunt bune pentru a vindeca mai multe afecțiuni.

Azi nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune și pește și se recomandă postul negru, pentru vindecarea sufletului și a trupului. Tot pe 14 septembrie este interzis să se lucreze, pentru a nu atrage primejdiile. Cei care culeg strugurii trebuie să lase o tufă neculeasă și să o lase ofrandă Domnului.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

SĂRBĂTOARE MARE astăzi! Ce să nu faci sub nicio formă de Înălțarea Sfintei Cruci! Este păcat mare!

Testul care îți spune cum va fi începutul tău de an! Răspunde aici!

Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile

BREAKING! Campion mondial la box, ranit intr-un grav accident de masina. Alte doua persoane au murit

Singurul descântec de deochi care chiar funcţionează. Leacul din bătrâni de care puțină lume știe

Ahmed îi adresează o întrebare grea Veronicăi: „Preferi să pleci cu mine sau să câștigi?”. Aflați răspunsul concurentei în ediția de luni, 29 decembrie, din „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro
Cookies