Trucul cu care cureţi aragazul într-un singur minut. Scapi de rugină imediat

Trucul cu care cureţi aragazul într-un singur minut. Scapi de rugină imediat

Curăţarea bucătăriei poate deveni o adevărată corvoadă pentru multe persoane. Exact când ne este lumea mai dragă, aragazul se murdăreşte, tigăile trebuie să fie curăţate şi nici cuptorul parcă nu arată asa cum ne-am dori.

 

Pe piaţă există sute de produse pentru a curăţa bucătăria. Toate promit să cureţe bucătăria în numai câteva minute, însă conţin o mulţime de substanţe chimice care sunt iritante. Iar dacă suferi de anumite forme de alergii, atunci ştii deja cât de greu este să găseşti o soluţie care să nu te facă să strănuţi din cinci în cinci minute şi să nu îţi înroşească ochii.

 

Şi pentru că multe persoane aleg să cureţe bucătăria în weekend, iată câteva soluţii naturale care te ajută ca în cel mai scurt timp să ai toate lucrurile curate şi strălucitoare, fără să depui prea mult efort.

 

 

Pentru vasele foarte murdare, care nu se curăţă deloc cu un detergent obişnuit de vase, trebuie să iei nişte măsuri suplimentare. Astfel: se face o soluţie din sodă de rufe şi detergent de vase, se spală vasele, apoi se clătesc cu apă din abundenţă. Pentru a folosi acest amestec, se recomandă folosirea unor mănuşi din cauciuc, pentru a nu crea iritaţii la nivelul mâinilor.

 

Petele de ulei sunt o parte inevitabilă atunci gând găteşti, în ciuda tuturor măsurilor de precauţie pe care le iei. După un timp, aceste pete de ulei formează o peliculă greu de îndepărtat.

 

Citeste continuarea pe Revista Teo. 



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Horoscop complet Oana Hanganu 31 octombrie - 2 decembrie: Venus, din nou în Balanţă! Află ce îşi aduce de data asta, în funcţie de zodie!

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină