Starea vedetei se deteriorează în fiecare zi, din ce în ce mai mult.
Una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume a ajuns de nerecunoscut, după ce boala de care suferă a pus stăpânire pe viața sa.
Selma Blair a descoperit că suferă de scleroză multiplă, iar viața i s-a schimbat definitiv. La aproape un an de când a vorbit prima dată despre boală, Selma Blair este de nerecunoscut. Și-a tăiat părul, iar boala a schimbat-o radical. În plus, Selma are cearcăne tot mai adânci, iar tristețea se citește pe chipul său.
Durerile sunt extrem de greu de suportat, iar acum se deplasează cu ajutorul unui baston. Boala actriței a debutat în anul 2011.
„ Sunt foarte bine. Sunt foarte fericită că stau de vorbă cu voi și că vă pot arăta cum este să suferi de o formă agresivă de scleroză multiplă. Așa că, după cum poți observa, nu pot să vorbesc foarte bine, am disfonie spasmodică acum ”, spunea actrița în urmă cu un an.
Întrebată cum a reacționat când a aflat diagnosticul, Selma Blair a dezvăluit la momentul respectiv că a plâns, pentru că s-a simțit ușurată. „ Nu erau lacrimi de panică, erau lacrimi pentru că mi-am dat seama că va trebui să cedez corpului meu care își pierde controlul. Și m-am simțit și ușurată, deoarece, de când s-a născut fiul meu, am tot avut pusee cauzate de scleroza multiplă și nu eram conștientă de asta.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Are o tumoare pe creier!: „Nu se compară cu nimic din ce am mai experimentat până acum”
„Așa că luam medicamente, beam, aveam dureri. Nu beam mereu, dar erau momente în care nu mai rezistam”, a povestit Selma Blair.
Ea spune că mult timp simptomele sale nu au fost luate în serios de medici.
Selma a ajuns să aibă și probleme cu vorbirea
„ Ajunsesem în punctul în care îmi spuneam că trebuie să merg la lucru și să stau trează.
Deşi nu este în cea mai bună formă, Selma încearcă să fie tot mai optimistă, familia şi cel mic fiind alături de ea. „Mă aşez în pat şi nu mă mişc. Altă soluţie nu am, nu pot să fac totul. Fiul meu înţelege situaţia, iar eu am învăţat să nu mă mai simt vinovată. ”, a declarat ea.
Scleroza multiplă în plăci afectează sistemul nervos central.
În plus, provoacă și probleme cu vederea, cu echilibrul și cu controlul mușchilor.Disfonia spasmodică este unul dintre simptomele bolii, fiind cauzată de mişcările neprevăzute ale laringelui. Așa că și vorbirea este afectată.
Selma a jucat în numeroase filme, precum: Legally Blonde, The Sweetest Thing, Hellboy, A Guy Thing ori Dark Horse