Unul dintre organizatorii ultimului eveniment la care a participat Stela Popescu a rupt tacerea: "Nu a parut nimic iesit din comun"

Unul dintre organizatorii ultimului eveniment la care a participat Stela Popescu a rupt tacerea: "Nu a parut nimic iesit din comun"

Stela Popescu s-a stins din viata la varsta de 81 de ani. Actrita a participat, marti seara, la un eveniment monden, unde a avut un discurs incoerent, era agitata si chiar daca se vedea ca nu se simte bine, nimeni nu a luat atitudine.

 

 

Unul dintre organizatorii evenimentului a explicat cum a decurs totul in acea seara, scrie WOWbiz.ro

 

 "După ce am invitat-o, marţi am sunat-o să-mi confirme dacă vine şi am trimis o maşină să o aducă la eveniment. Maşina a adus-o şi a dus-o acasă. Ulterior, a ajuns în jurul orei 8 la eveniment. Am însoţit-o până la masă, am aşezat-o lângă colegele dânsei.

 

Am întrebat-o dacă doreşte ceva, dacă e totul ok. Nu a părut nimic ieşit din comun. Eu dacă nu o cunosc nu mi-am dat seama că nu ar fi în regulă. Când a început să vorbească, ne-am dat seama că ceva nu e în regulă. Am crezut, iniţial, că face o scenetă de teatru.

Apoi am văzut că nu este aşa. 

 

Am ajutat-o să coboare, după ce toată lumea a aplaudat-o şi i-a spus că o iubeşte. Am întrebat-o şi apoi dacă se simte bine a spus că "Sunt bine, nu ştiu ce-a fost cu mine". Nu am îndrăznit să-i pun prea multe întrebări.

 

După ce a coborât de pe scenă s-a simţit mai bine. Ulterior, şi-a revenit, a socializat, a făcut poze şi apoi a spus că vrea să meargă acasă. Noi am trimis-o cu maşină acasă. Ne-am asigurat că a ajuns bine. Am rugat-o pe colega dânsei din teatru să se intereseze dacă este bine.

 

Eu am sunat-o a doua zi pe doamna Stela să văd dacă este bine. Nu a răspuns şi apoi am sunat-o pe colega dânsei să afle dacă este bine", a spus unul dintre organizatorii evenimentului.



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

De ce a murit Stela Popescu inainte de a implini 82 de ani? Explicatia doctorilor este uluitoare: "stres care a declansat un atac cerebral"

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Ultima conversație dintre Igor Cuciuc și fiica sa. Ce i-a transmis Andreea înainte cu câteva ore să se stingă din viață: „Tata nu...”. Artistul cânta în momentul în care adolescenta și-a dat ultima suflare

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină