Dana Roba a fost supusă unor chinuri inimaginabile, după ce soțul ei a lovit-o cu ciocanul în cap. După acest eveniment tragic, vedeta a fost supusă unei intervenții chirurgicale, care a durat mai mult de 9 ore.
Vedeta încearcă să se recupereze, cu pași mici, dar încă nu a depășit cel mai mare obstacol, revederea cu cel care a adus-o în această situație. Cu toate acestea, se pare că cei doi se vor revedea în cel mai scurt timp!
Dana Roba, față în față cu Daniel Balaciu
Daniel Balaciu se află în aceste momente în spatele gratiilor chiar din momentul în care a recurs la gestul nemilos asupra soției sale. În momentul în care vedeta a fost externată și a venit acasă, nu l-a văzut pe cel care i-a făcut rău.
Se pare că cei doi ar fi trebui să se vadă astăzi, dar Dana nu a primit acordul cadrelor medicale.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Chiar și așa, se va revedea cât de curând cu bărbatul care i-a fost alături în acești ani de zile, iar întâlnirea va fi reprogramată.
„Urmează să am o întâlnire foarte importantă cu fostul soț și avocații noștri în fața procurorului, trebuia să fie mâine, doar că eu momentan nu pot să mă prezint pentru că eu nu dorm, căci după ce am fost maltratată și bătută, eu nu pot să dorm toată noaptea și imaginează-ți să stai toată noaptea, noroc că ascult predici, îmi pun muzică creștină, asta e activitatea mea de noapte, iar pe la 6-7 reușesc și eu să adorm până la vreo 1. Medicul mi-a recomandat să iau un tratament pentru somn, tocmai de aceea cu părere de rău nu mă pot prezenta la întâlnirea pe care domnul procuror a realizat-o, dar sper să fie reprogramată, iar eu să-mi reiau activitatea în adevăratul sens al cuvântului”, a spus Dana Roba pentru SpyNews.ro.
Dana Roba are pregătite întrebările pentru Daniel Balaciu
Cu toate că momentul în care își va revedea fostul soț nu va fi unul ușor pentru ea, Dana Roba își dorește să dea ochii cu el. Bruneta a mărturisit că are câteva întrebări pentru el și își dorește să afle răspunsul la ele.
„Întrebările mele le voi transmite prin domnul procuror, nu îmi doresc să vorbesc cu el nici măcar un cuvânt, nu vreau să-i zic nimic eu personal și dacă vreau să-l întreb ceva o să-i transmit domnului procuror: <<Vă rog frumos să-l întrebați pe fostul meu soț dacă nu s-a gândit că mama copiilor săi e cea mai importantă femeie din viața lui?>> Î Întrebarea pe care neapărat vreau să i-o pun e <<De ce a uitat la ce Dumnezeu mă închin eu și cui Dumnezeu îmi fac eu voia, și nu s-a gândit că Dumnezeul