Valeriu Gheorghiță, despre a treia doză de vaccin: „Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie”

Valeriu Gheorghita

Medicul Valeriu Gheorghiță a oferit informații despre administrarea celei de-a treia doză de vaccin anti-Covid.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat că în primă fază vor fi vaccinate cadrele medicale și persoanele vulnerabile. Decizia va fi luată în cursul lunii septembrie, în funcție de creșterea numărului de cazuri cu varianta Delta.

„Există discuții în momentul de față legat de administrarea rapelului, sau cum este cunoscut, ca cea de-a treia doză, la persoanele care au un risc crescut de expunere – personalul medical și social și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta peste 65 de ani , declară Valeriu Gheorgiță.

Citeste si: Valul cu numărul patru se apropie! Care vor fi primele zone afectate

„Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”,

a adăugat el.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul trecerii prin boală. Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză, având în vedere că trecerea prin boală este un element important în activarea răspunsului imun”,  a mai spus Gheorghiță.

Vaccin [Sursa foto: PixaBay]

Cazurile cu varianta Delta sunt în creștere în România!

Decizia pe care ar urma să o dezbată autoritățile în luna septembrie a fost inițiată în urma creșterii alarmante de cazuri cu varianta Delta a coronavirusului. Îngrijorător este faptul că în ultima săptămână s-au înregistrat 26 de cazuri noi cu această nouă variantă, iar cinci persoane au decedat, toate fiind nevaccinate.

Citeste si: Certificatul Covid va fi obligatoriu din 6 august în Italia și va fi folosit chiar și la restaurant

„Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29. Am observat o creștere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta”,  a mai spus Gheorghiță.

De asemenea, coordonatorul campaniei de vaccinare a menționat faptul că 50% dintre cazuri se află în 28 de focare, 22 fiind de familie, iar 6 de colectivitate.

Alarmant mai este că cele mai multe cazuri, 31, au fost înregistrate în București, urmat de Argeș (23), Ilfov (19) și Bacău (17).



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Grecia, tot mai aproape de zona roşie a ţărilor cu risc epidemiologic ridicat

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină