Valeriu Gheorghiță a vorbit despre a treia doză de vaccin împotriva COVID!
Valeriu Gheorghiță a vorbit despre a treia doză de vaccin anti-COVID, pentru care compania Pfizer încearcă să obțină aprobare.
Organizatorul campaniei de vaccinare din România a declarat pentru o emisiune TV că țelul principal trebuie să fie exclusiv imunizarea persoanelor care nu sunt încă vaccinate.
„Faptul că se depun datele științifice care atestă siguranța și eficacitatea unei a treia doze administrate de Pfizer la șase luni este un aspect. Dar asta nu înseamnă că această măsură trebuie să fie adoptată ca politică de vaccinare. O astfel de măsură se adoptă atunci când datele de zi cu zi îți arată o scădere importantă a eficienței vaccinărilor, dar nu este cazul acum pentru niciuna din variantele virale.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Valeriu Gheorghiță, mărturisiri despre a treia doză de vaccin
Valeriu Gheorghiță a mărturisit că administrarea dozei cu numărul trei trebuie sprijinită în cazul în care când anticorpii care sunt deja prezenți vor prezenta o eficacitate scăzută.
„Această a treia doză este în perspectiva variantelor virale în care se observă o scădere a activității neutralizante a anticorpilor. Dacă ne e teamă de variante virale trebuie să creștem numărul de persoane vaccinate, nu să administrăm o a treia doză celor deja vaccinați cu schemă completă. Este important să accelerăm în mod echitabil campaniile la nivelul tuturor țărilor, așa reducem selectarea noilor variante.