Sâmbăta, Kanal D și Kanal D2 au sărbătorit faptele bune și pe oamenii care fac bine, la FestiSAT, evenimentul care a marcat 30 de ani de activitate a SOS Satele Copiilor, desfășurată în sprijinul copiilor aflăți în situații vulnerabile.
Kanal D a susținut de-a lungul anilor SOS Satele Copiilor și pe toți beneficiarii asociației, iar sâmbătă, la FestiSAT, vedetele stației s-au alăturat din nou voluntarilor, mamelor SOS, copiilor, părinților, tuturor oamenilor cu suflet mare.
Întreaga zi s-au desfășurat activități dedicate celor mici, iar seara, pe scena evenimentului au urcat artiști mari ai scenei românești: Loredana, Voltaj, Andreea Bălan. Andreea Mantea și Radu Andrei Tudor, vedetele Kanal D și Kanal D2, au fost prezentatorii evenimentului.
„ Este emoționant să vezi toată această desfășurare în care bunătatea și încrederea în oameni sunt pe primul loc. M-au emoționat teribil mamele SOS, mi-au transmis trăirile lor. Îi apreciez pe cei de la SOS Satele Copiilor pentru tot ceea ce fac și vă invit să le fiți alături în continuare; modalități prin care puteți sprijini cauza copiilor aflați în situații vulnerabile gășiți pe site-ul asociației, sos-satelecopiilor.ro
“ Este pentru a doua oară când prezint evenimentul anual <SOS Satele Copiilor>, iată că anul acesta au împlinit 30 de activitate, perioada în care s-au întâmplat lucruri extraordinare, pentru 100.000 de mii de copii, destinul s-a schimbat în bine. Astăzi ne gândim cu optimism în viitor și spre alte fapte bune pe care le vom face împreună cu cei de la SOS Satele Copiilor.
Printre personalitățile aflate la eveniment s-au mai aflat Ilinca Vandici, Simona Pătruleasa, Cristina Dorobanțu, Silvia Ioniță, Greeg, Nadina Zisu, care s-au bucurat de atmosfera de sărbătoare, au fost alături de fanii lor și au interacționat cu toți cei care și-au dorit să afle mai multe despre emisiunile lor prefarate și despre modalitățile prin care pot ajuta și mai mulți copii care au nevoie de susținere.
„ Tot ceea ce are legătură cu copiii este emoționant pentru mine, cu atât mai mult când e vorba de cei aflați în situații vulnerabile. Orice ajutor, oricât de mic, este important pentru ei ”, a spus Simona Patruleasa, care a venit la eveniment însoțită de Ingrid, fiica ei.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„ Suntem alături de cei care fac bine! Se află aici (n.r.- la FestiSAT) oameni veniți de peste tot din țară pentru a sprijini și celebra SOS Satele copiilor. L-am adus cu mine pe Zian și e ca argintul viu, e clar că toți copiii de aici se bucură enorm de festival, de activitățile puse la dispoziție. Mă bucur că oamenii au reacționat și au donat și donează în continuare, cu un gest mic facem minuni! ”, a spus Ilinca Vandici.
„ Întotdeauna acolo unde sunt copii este o energie aparte, curată. Este o atmosfera foarte frumoasă aici și mă bucur că oamenii se implică, vor să ajute. E important să donăm pentru că ajutorul pentru copiii aflăți în situații de risc să continue. Ne dorim să le schimbăm în bine viața ”, a spus Denise Rifai.
“S-au împlinit 30 de ani de când, în România, SOS Satele Copiilor face lucruri extraordinare! Eu le mulțumesc pentru copilaria frumoasă și familia firească oferite unor copii ce nu se născuseră sub această stea norocoasă. Daca vrei să le mulțumești și tu, ajută-i cu un SMS la 8864, cu textul “MAMA”! Sunt 4 euro ce-i pot susține lunar pe copii, atunci când au mai multă nevoie! O mână întinsă din partea noastră acum îi va feri pe copii, mai târziu, să stea cu mâna întinsă; și o faptă mai bună ca asta chiar că nu știu!”, a spus Silvia Ioniță.
„ Se împlinesc 30 de ani de existență a asociației SOS Satele Copiilor, le-am urmărit activitatea și îi felicit pentru modul în care s-au implicat în viața atâtor copii care au nevoie de sprijin. Împreună putem face lucruri frumoase și importante pentru viitorul copiilor care au nevoie de noi ”, a declarat Cristina Dorobanțu, prezentatoare a știrilor Kanal D.
„ Cel mai important lucru este că putem face bine împreună. Apreciez munca acestei asociații, o activitate care se întinde pe trei decenii, e impresionant ce au făcut, suntem alături de ei, suntem alături de copiii care au nevoie de noi”, a spus Greeg, de la „Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat”, care a venit însoțit de întreaga familie la sărbătoarea binelui.
“ Ne bucur ă m sa putem fi alături de copiii care au nevoie de noi și îi susținem pe oamenii care fac bine. Impresionant ce a reusit sa facă Sos Satele Copiilor; îi aplaudăm si îi sprijinim în continuare, spre binele copiilor aflati în situații dificile”, a spus Nadina Zisu
Cu doar un SMS, cu textul MAMA, la 8864, reprezentând o dontie de 4 Euro lunar, puteți ajuta copiii care au nevoie de sprijin. Mai multe informații despre cum vă puteți implica puteți afla accesând site-ul oficial al asociației SOS Satele Copiilor( www.sos-satelecopiilor.ro)
Despre SOS Satele Copiilor
De 30 de ani, SOS Satele Copiilor România oferă o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părinților și îi ocrotește pe cei care riscă să o piardă. Asociația SOS Satele Copiilor România a dezvoltat patru sate SOS (București, Cisnădie, Bacău și Prejmer) unde oferă îngrijire alternativă pentru sute de copii.
Peste 500 de copii și tineri au avut parte de îngrijire în case de tip familial. Peste 1.300 de familii vulnerabile au fost ajutate să depășească dificultăți majore cu care se confruntă. Peste 4.500 de copii au fost sprijiniți să rămână alături de părinți. În acest moment există peste 100.000 de beneficiari în toate programele SOS.
SOS Satele Copiilor România derulează la nivel național programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri, Asistență maternală), de întărire a familiei (Serviciile de Asistență Comunitară, Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), dar și programe educaționale (SOS Planet AfterSchool), precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflăți în situațîi de risc, atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile. Din 2022, SOS Satele Copiilor implementează și programe dedicate familiilor din Ucraina.