Află din rândurile următoare care sunt românii ce vor primi bani în plus la salariu și mai multe zile libere.
Prin intermediul unui proiect de lege care se află în dezbatere la Senat, anumiți angajați ai statului pot beneficia de un spor de 75% la salariu și zile libere în plus.
Românii vor beneficia de zile libere în plus
Citește și: Veste importantă pentru românce! Salariile și pensiile vor fi mai mici
Conform Codului muncii, salariații care sunt nevoiți să lucreze peste program beneficiază de ore libere plătite în cel mult 90 de zile calendaristice. În schimb, actualele schimbări care urmează a fi făcute în privința Codului muncii le pot aduce salariaților până la 180 de zile libere plătite.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Este vorba despre un proiect legislativ care se află în dezbaterea senatorilor prin intermediul cărora angajații instituțiilor din sistemul de ordine publică și siguranță națională ar putea beneficia de extinderea termenului de
Astfel, în condițiile în care legea ajunge să se aplice, se va prelungi termenul de compensare a muncii suplimentare prin zilele libere plătite, de la 90 de zile, cât prevede legea în momentul de față, la 180 de zile pentru angajații ce activează în instituțiile din sistemul de ordine publică și siguranță națională.
Cei vizați care vor beneficia de ore libere plătite în termen de 180 de zile calendaristice sun cadrele militare, soldații și gradații profesioniști, funcționarii publici și personalul civil contractual din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Informații Externe și Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Spor de 75% la salariu pentru bugetari
Citește și: Anunț important pentru pensionarele din România! Sistemul de pensii urmează să se schimbe
Mai mult decât atât, inițiatorii proiectului de lege care le oferă angajaților din instituțiile din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională zile libere, vor ca în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul amintit, munca suplimentară să fie plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu care să corespundă perioadei respective.
Tot ei susțin că acest lucru va duce la flexibilizarea raporturilor de muncă, „prin crearea posibilităţii compensării muncii suplimentare cu timp liber corespunzător într-o perioadă mai mare de timp şi asigurarea desfăşurării activităţii instituţiilor menţionate în bune condiţii”.