Veste bună pentru femeile care vor să adopte un copil! Modificări privind concediul de acomodare

Veste bună pentru femeile care vor să adopte un copil! Modificări privind concediul de acomodare

În urmă cu puțin timp, Preşedintele României a promulgat legea referitoare la majorarea duratei de concediu de acomodare pentru părinţii care au adoptat un copil, de la un an, cât este în prezent, la doi ani. Iată despre ce este vorba!

Proiectul de lege se referă la faptul că Adoptatorul sau, opțional, oricare dintre soții familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu schimbările și completările de după, din activități salariale și asimilate acestora sau, după caz, din activități independente, drepturi de autor ori activități agricole, denumit în continuare persoană îndreptățită, poate avea parte de un concediu de acomodare de maximum doi ani, care are în vedere și perioada încredințării copilului în vederea adopției, cât o indemnizație lună de lună.

Citește și: Veste bună pentru profesoarele debutante! Ce salariu lunar o să încaseze o profesoară debutantă, în fața catedrei didactice!

Veste bună pentru femeile care vor să adopte un copil [Sursa foto: freepik]

Veste bună pentru femeile care vor să adopte un copil

Deputatul PNL Alin Ignat, care este inițiatorul proiectului, este de părere că inițiativa este simplă și necesară pentru românii care își doresc să adopte un copil în țara noastră, dar mai ales pentru copiii care primesc șansa unei vieți în familie prin adopție.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

”Astăzi, aceste persoane beneficiază, la cerere, de un concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an. Din nefericire, realitatea ne arată că mulți dintre copiii adoptați și care au ajuns în sistemul de protecție socială în urma unui abandon sau a decesului părinților, au de depășit traume severe, procesul de adaptare la noua familie fiind unul complex și plin de provocări, un proces care de cele mai multe ori presupune recuperare psiho-emoțională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate.

De la astfel de cazuri am pornit când am gândit și inițiat proiectul care vine în ajutorul părinților adoptatori acordând posibilitatea unui concediu de acomodare de până la doi ani”, spunea Ignat.

Citește și: Ce se întâmplă cu femeile care nu au cotizat 15 ani la stat! Casa de Pensii a făcut anunțul

Veste bună pentru femeile care vor să adopte un copil [Sursa foto: freepik]

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

De asemenea, acesta a menționat că nu dorește să discute despre soluții care rezolvă doar din punct de vedere financiar o problemă, ci despre timp, fiind o resursă de cele mai multe ori mai prețioasă.

”În acest caz, despre timpul petrecut împreună de familiile în care adopția naște cu adevărat părinți și copii, timp tradus în încredere unii în ceilalți, în sine și în ziua de mâine, timp tradus în atașament sigur, nevoi care primesc răspuns și pași spre echilibrul emoțional”, mai arăta deputatul liberal.



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Crește vârsta de pensionare la 68 de ani! Ce femei sunt vizate de această măsură

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat