Veste bună pentru pensionare! Ce sumă de bani vor primi din partea Ministrului Muncii femeile cu pensii sub 1500 de lei

Veste bună pentru pensionare! Ce sumă de bani vor primi din partea Ministrului Muncii femeile cu pensii sub 1500 de lei

Pensionarii din România primesc o veste bună. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a clarificat că o parte dintre români vor beneficia de o majorare a pensiei, cu suma de până la 500 de lei.

Conform declarațiilor Ministrului Muncii din miercuri, se pare că ajutorul va fi oferit pensionarilor din fonduri europene și ar urma să fie disponibil în câteva luni. Suma acordată va fi cuprinsă între 300 și 500 de lei, în funcție de cuantumul pensiei fiecărui beneficiar, și va reprezenta un sprijin pentru a face față inflației.

Citește și: Dana Roba s-a întors la muncă! Cum arată primul machiaj pe care l-a făcut, după ce a fost supusă unei bătăi crunte

Banii ar urma să sosească în luna octombrie

Ministrul a explicat că pensionarii vor primi banii în luna octombrie, fiind vorba despre a doua tranșă, după ce prima parte a fost acordată la începutul anului.

Acesta a subliniat că pensionarii pot avea încredere că vor beneficia de ajutorul provenind din fonduri europene.

„Sigur, tot ceea ce ne-am angajat că dăm vom da (…). Lăsați-ne să evaluăm exact situația în care ne aflăm. În opinia mea, dacă ne-am angajat, este un angajament, da, vom da”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Conform spuselor ministrului Muncii, ajutorul va fi acordat astfel:

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Românii care au o pensie mai mică de 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei;

Românii care au o pensie între 1.500 şi 2.500 de lei vor primi un ajutor de 400 de lei;

Românii care au o pensie între 2.500 şi 3.000 de lei vor primi un ajutor de 300 de lei.

Următorii români vor ieși mai devreme la pensie

În alt context, legea pensiilor suferă o nouă modificare pentru a extinde lista localităților care permit pensionarea anticipată. Se adaugă 15 noi localități în care se reduce vârsta standard de pensionare cu 2 ani, fără nicio penalizare. Această măsură se aplică tuturor persoanelor care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare și pe o rază de 8 km.

Legea pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost promulgată de Președintele Klaus Iohannis și va intra în vigoare joi, 27 iulie.

Conform legii, sunt adăugate pe listă localitățile Ocna Mureș, Clejani, Letca Nouă, Băiuț, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung, Șișești, Remetea Chioarului, Copalnic Mănăștur, Comarnic, Florești, Valea Călugărească și Videle.

Citește și: Veste importantă pentru femeile cu pensii sub 1.125 de lei! Anunțul făcut de către Casa de Pensii

 



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

Ce sfat le oferă Claudia Pătrășcanu, femeilor de pretutindeni, pentru a se aprecia mai mult? "Doamnelor, iubiți-vă! Faceți ce nu ați făcut pană acum și trăiți fără temeri!"

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Medana, mesaj tăios pentru Larisa Uță și cei doi copii ai lui Alin Oprea: "Nu mai are copii care să îl susțină? și ce? O fac eu, cu copiii mei"

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor