Veste importantă pentru românce! Salariile și pensiile vor fi mai mici

Veste importantă pentru românce! Salariile și pensiile vor fi mai mici

Se pare că una dintre soluțiile propuse pentru a reechilibra bugetul statului este creșterea impozitelor, inclusiv a celor aplicate asupra salariilor și pensiilor.

Aceste scenarii au fost discutate în cadrul Guvernului, iar unele dintre ele provin de la Fondul Monetar Internațional.

Citește și: Anunț important pentru pensionarele din România! Sistemul de pensii urmează să se schimbe

Cresc impozitele în România, salariile și pensiile vor fi mai mici

Guvernul încearcă să găsească soluții pentru a reechilibra bugetul și a îndeplini ținta de deficit bugetar. Se pare că una dintre variantele de luat în considerare ar fi creșterea impozitelor, inclusiv cele pentru salarii și pensii. Există diferite scenarii ce au fost propuse de către Fondul Monetar Internațional și sunt luate în considerare de Guvern.

În privința impozitării salariilor, există dezacorduri între PSD și PNL, primul promovând introducerea impozitului progresiv, în timp ce ultimul dorește menținerea impozitului unic.

În prezent, Guvernul are în vedere mai multe scenarii, printre care unele venite de la FMI.

Unul dintre acestea este menținerea impozitului unic pentru salarii, dar cu o creștere de la actualul nivel de 10% la 15%. Această măsură ar urma să se aplice tuturor salariilor din țară, indiferent dacă provin din sectorul public sau privat.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Pe lângă varianta creșterii impozitului unic pe salariu, guvernul analizează și alte opțiuni, inclusiv introducerea unui sistem de impozitare progresivă. Aceste idei vin și din partea Fondului Monetar Internațional.

Pare singura soluție și vine de la FMI

Fondul Monetar Internațional a venit cu două variante de impozit progresiv pentru toate salariile din România. Prima variantă prevede impozitarea cu 10% pentru cei cu salariul net de până la 6.000 lei, iar cei cu salarii nete mai mari de 6.000 lei să plătească un impozit de 20%, adică dublu față de cel actual.

Conform sursei citate, cea de-a doua variantă de impozit progresiv propusă de FMI presupune menținerea impozitului de 10% pentru cei care câștigă sub 8.000 de lei net și impunerea unui impozit de 25% pentru cei care câștigă peste această sumă.

Citește și: Cresc salariile acestor românce de la 1 iulie 2023. Cine va primi mai mulți bani

 



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Vouchere de 8000 de lei pentru românce! Anunțul de ultimă oră al Ministrului Marcel Boloș

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat