Medicamentul Viagra ar putea deveni in curand noua arma secreta impotriva malariei, intrucat reuseste sa incetineasca raspandirea in organism a acestei maladii infectioase, informeaza sciencesetavenir.fr.
Oricat ar putea sa para de bizar, Viagra, celebra pilula albastra administrata impotriva disfunctiilor erectile, ar putea deveni in viitorul apropiat o arma eficienta contra malariei. Aceasta maladie parazitara cauzeaza in fiecare an peste 600.000 de decese pe plan mondial, in principal in Africa subsahariana.
Potrivit unui studiu publicat recent in revista Plos One, citratul de sildenafil- cunoscut sub numele de "Viagra"- are capacitatea de a scurtcircuita ciclul de reproducere al parazitului vinovat de propagarea bolii, Plasmodium (cinci specii diferite de Plasmodium sunt susceptibile de a cauza maladia), prin cresterea rigiditatii globulelor rosii parazitate.
Transmiterea malariei de la un individ la altul nu poate sa se faca decat prin intermediul unui vector: femela tantarului Anofel- din care 68 de specii (din aproape 500) sunt purtatoare ale acestui parazit din regnul protozoarelor. Tratamentele actuale ataca de obicei forma sa asexuata, care este responsabila cu declansarea simptomelor (febra, cefalee, frisoare, varsaturi, dureri musculare etc.). De aceasta data, abordarea oamenilor de stiinta a fost diferita: cercetatorii au vizat forma sexuata, care este transmisa tantarilor de om in timpul intepaturii.
Savantii vor sa impiedice globulele rosii parazitate sa se regaseasca in fluxul sangvin al omului. intr-adevar, formele sexuate ale parazitului se dezvolta in interiul hematiilor, care sunt captive mai intai la nivelul maduvei osoase. Globulele rosii sunt apoi expulzate in fluxul sangvin, de unde pot fi "recuperate" de tantar prin sangele pe care insecta il absoarbe in timpul intepaturii.
Acesta este momentul in care intervine Viagra, rigidizand globulele rosii parazitate si permitand splinei sa le elimine. Acest organ are functia de a filtra sangele pentru a retine si a elimina globulele rosii batrane, anormale si rigide. Or, cercetatorii au aratat ca deformabilitatea globulelor rosii parazitate este reglementata printr-un sistem de semnalizare celulara specific, care poate fi intrerupt. Substanta activa din Viagra vizeaza enzimele implicate in deformabilitate, denumite "fosfodiesteraze". Inhiband aceste fosfodiesteraze in corpul parazitului, Viagra va rigidiza globulele rosii in care se afla acele enzime.
"Nu exista niciun risc ca Viagra sa aiba acelasi efect asupra globulelor rosii sanatoase, deoarece medicamentul vizeaza fosfodiesterazele parazitului", a precizat Catherine Lavazec, coautoare a studiului.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro