Mihai Onilă a vorbit despre cel mai greu moment din viața lui, pierderea fiicei sale.
Viața lui Mihai Onilă a fost marcată de pierderea fiicei sale, după ce aceasta a fost diagnosticată cu cancer în zona centrală a creierului, unde medicii nu au putut să intervină. Vestea completă a bolii i-a fost comunicată de către cadrele medicale față în față, iar în acel moment a simțit cum toată lumea se prăbușește. Inevitabilul s-a produs, iar după pierderea fiicei lui, acesta nu își mai găsea rostul, ajungând să nu se mai poate ridica nici măcar din pat. În cadrul emisiunii În Oglindă, moderată de Mihai Ghiță, a povestit momentele cumplite e prin care a trecut. „M-am identificat o mare perioadă după plecarea ei cu ea, ca și cum era sufletul meu. Am spus că dacă nu mai există sufletul meu, ce sens mai are să fiu aici? Am ajuns să nu mă mai pot ridica din pat, moment în care ghizii meu au intervenit și au spus: „Stop! Tu ai o treabă aici și va trebui să te duci undeva unde să îți revii.”,
Legătura energetică dintre mama fetiței și Ioana, odată cu pierderea ei
Din spusele lui, acesta găsit și o legătura cu problemele pe care mama ei le avea, deoarece toți copiii se nasc cu o funie energetică din care preiau toate sentimentele mamei lor. „Energetic, orice mamă își păstrează după nașterea propriului copil, chit că vorbim de unul sau 50, un fel de cablu USB energetic, ca o coardă energetică sau o sfoară cu care toate datele din mama respectivă trec în copii.