Bursucu a vorbit despre moartea fulgerătoare a fostului politician, Silviu Prigoană.
Bursucu este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori de la Kanal D, iar acesta este mereu activ, atât pe micile ecrane, cât și în mediul online și în cadrul podcasturilor pe care le realizează. Moartea lui Silviu Prigoană l-a luat prin surprindere până și pe el, așa cum s-a întâmplat cu toți cei care l-au cunoscut, dar și familia acestuia, deoarece nimeni nu se aștepta la o veste tragică în aceste momente.
Ce spune Bursucu despre moartea lui Silviu Prigoană
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Invitat în cadrul emisiunii În Oglindă, moderată de Mihai Ghiță, Bursucu a vorbit despre ce a simțit în momentul în care Silviu Prigoană s-a stins din viață.
Cu doar câteva zile înainte de vestea tristă, prezentatorul TV l-a avut invitat într-un podcast, iar totul a venit ca un fulger pentru el. Mărturisește că a mai trăit o experiență asemănătoare în momentul în care era în timpul emisiunii, iar în cască i s-a șoptit că Stela Popescu a murit. Creierul lui nu a putut să accepte acele cuvinte, iar omul de televiziune o aștepta, de fapt, să intre în platou. Bursucu a mai adăugat că nu a știut cum să gestioneze o astfel de situație, dar mai ales, este șocat de faptul că a pierdut un prieten exact când nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru.“Am trăit o chestie asemănătoare atunci când a plecat Stela Popescu. Eram în emisiune cu Teo, cu Dinu și Deea Maxer. Și am auzit-o pe Alina Nicolae în cască spunând: “A murit Stela Popescu”.