Florin Piersic a vorbit cu emoții despre cum se simte la cei aproape 89 de ani, dar și cine îi lipsește din viața lui.
Florin Piersic, cunoscutul și îndrăgitul actor, iubit de întreaga țară, a vorbit, într-un interviu acordat pentru Kanal D, despre cum se simte la cei aproape 89 de ani, dar și motivul pentru care a ales să facă o pauză și să se odihnească. “La 88 de ani nu îmi mai prea arde să mă plimb, că m-am plimbat toată viața mea. Din spectacol în spectacol, de la prieteni la “neprieteni”, de la dușmani la “nedușmani”, am fost tot timpul pe fază, dar de data asta am zis să mă odihnesc și eu puțin.
Florin Piersic, nostalgic cu gândul la cei dragi
Citește și: Cine este Florin Piersic." Mi-e jenă să mi se spună „maestre", când știu lângă cine am trăit eu"
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Actorul a vorbit cu lacrimi în ochi despre toți cei care i-au marcat viața în bine, despre familia lui, despre sora înecată în Prut, dar și despre cei cărora le simte lipsa.
Cu toate acestea, soția lui este aceea care îl sprijină de fiecare dată, iar acest aspect contează foarte mult pentru el. Actorul a avut mai multe probleme de sănătate în această primăvară, fapt care l-a ținut departe de scena mult iubită. Chiar și așa, mereu a reușit să le transmită gânduri bune celor care îl îndrăgesc. “Faptul că așa mi-a fost mi-e scris, am avut pe cineva undeva, sora mea care s-a înecat în Prut poate și care mă iubea grozav, care a murit la 15 ani, înecată pentru că a sărit în Prut să-și salveze colega de bancă. Vorbesc de Lucia Piersic. Mă gândesc la părinții mei, ce nu aș da, am mai spus și o spun și acum, să i-am alături de mine. Dar eu alături de mine o am pe Ana Piersic, care e cu mine, mă însoțește peste tot și are grija mea. Lucru mare. Sigur că aș avea multe să vă spun.”, a mai spus îndrăgitul actor.