Adina Buzatu a povestit cum a fost vacanța ei în Australia, alături de fiica sa.
Cunoscutul designer de haine, Adina Buzatu, călătorește adesea în toată lumea cu diferite proiecte în care este implicată, iar de această dată a povestit, în cadrul unui interviul pentru Știrile Kanal D, cum a fost vacanța în Australia, alături de fiica ei. „Întotdeauna când plec cu fiica mea, mă distrez foarte bine, pentru că noi două călătorim de când era ea foarte mică pentru business cu mine, iar acum eu pentru business cu ea.
A organizat un eveniment mare în Sydney, e a doua oară când mergem în Australia, iar eu eram invitată, nu am făcut nimic. M-am odihnit, m-am plimbat, m-am distrat, iar ea era cu mâna pe laptop, alerga între tot felul de evenimente și mese apoi am rămas în Tasmania și în Malborn pentru încă 7-8 zile împreună. Ne-am distrat. În fiecare oraș în care mă duc, prefer să iau și transportul în comun, fie metrou, fie autobuz, să văd care e viața acolo, cum se comportă oamenii, observ, îmi place să observ oriunde ajung.”,
Un mic incident neplăcut i-a dat vacanța peste cap Adinei Buzatu, asta pentru că telefonul ei mobil a ajuns într-un coș de gunoi, de unde nu a mai putut fi recuperat de ea. „Fără telefon, toată lumea a întrebat cum a reușit să ajungă telefonul meu la un gunoi, pentru că era noapte, am venit de la aeroport, închiriasem o mașină și am luat toate cele
de ronțăit să le aruncăm. Și aveam și telefonul. Și mi-a alunecat toate cu tot cu telefon în coșul de gunoi, care era mare, îmi ajungea până la gât. Nu avem cum să bag mâna, am încercat. Am făcut o poză cu telefonul Sarei, am văzut unde era, dar nu puteam să ajung. Am sunat la numărul de urgență, au răspuns, au zis că asta nu e chiar o urgență.
„Pentru mine e o urgență”. A început să râdă și doamna. Era 12:00 noaptea. Mi-a zis că dacă voi insista să sun undeva, și până la urmă au insistat cei de la hotel, a răspuns cineva și i-a explicat că este o turistă, e disperată fără telefon, dar am realizat că suntem dependenți de multe alte lucruri, inclusiv de telefon.”, a mai povestit cunoscutul designer.