Robi nu mai crede în prieteniile din competiție. Ce l-a făcut să își schimbe părerea.
Robi și-a spus nemulțumirile cu privire la prieteniile din competiție și de ce nu mai crede în ele. Este de părere că Sebastian i-a pus prietenia la îndoială, iar Patrick a lăsat o portiță deschisă spre Virginia. Tânărul a spus că de acum înainte toți vor fi colegi de competiție, iar Giuly a intervenit și ea în discuție.
Robi: Sebastian mi-a pus prietenia la îndoială, unul la mână, mi-a zis că mă dau la femeia lui în direct.
Andreea Mantea: La?
Robi: La Virginia. Ceea ce eu n-aș fi făcut că Robert e singurul dintre Sebastian și Patrick care încearcă să scoată tot timpul chestii în evidență de la mine, subtil. Și eu am fost lângă Robert 100%.
Andreea Mantea: Dă-mi un exemplu, te rog, ca să înțeleg.
Robi: Și mai devreme, doamna Andreea.
Andreea Mantea: Și ce a zis?
Robi: Cu Gagea, nici nu mai știu.
Robert: Dar ce te-am întrebat în vestiar? Te-am întrebat în vestiar exact ce te-am întrebat și aici.
Robi: Nu mai știu, nu contează, pentru mine astea sunt niște detalii care contează, habar nu am.
Giuly: Adică dacă cineva îți spune ceva ce îl deranjează, înseamnă că nu îți mai este prieten sau cum?
Robi: Suntem colegi, cum au spus mai mulți.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Robi îi lasă frâu liber Virginiei să cunoască pe cine dorește. Roberta intervine și ea
Robi a spus că nu-l mai interesează ce anume face fosta lui parteneră de viață, iar când vine vorba de Roberta, a avut o discuție și cu ea, după ce tânără i-ar fi spus că el ar fi motivul certurilor din casă.
Andreea Mantea: Să înțeleg că nu mai ai o problemă dacă fosta ta iubită se apropie de Patrick?
Robi: Vai, poate să îi ia la rând, nu mă interesează, fiecare cu fiecare.
Andreea Mantea: Am să te rog să păstrezi un limbaj decent.
Robi: E foarte decent, poate să facă ce vrea fiecare cu cine vrea. Nu mă refer la Virginia, în general, poate să fie fiecare cu cine vrea. Acum Roberta a zis că esența certurilor sunt eu.
Roberta: Ce treabă am eu?
Robi: Cum adică ce treabă ai tu? Roberta, mai devreme, acum două minute, ai spus treaba asta. Nu înțeleg, sunteți aici?
Andreea Mantea: Atenție la limbaj.
Robi: Păi, doamna Andreea, când mi se dă peste gură și acum o secundă, acum mi-a zis că ce treabă am. Păi tu acum două minute ai zis.
Roberta: Mă lași să vorbesc?
Andreea Mantea: Robi, Sebastian s-a certat cu Gagea până să te cerți tu cu Gagea?
Robi: Dar nu știu, doamna Andreea, ce treabă am eu? Nu înțeleg.
Roberta: Eu asta am spus, că te-ai certat tu cu Gagea și apoi a intervenit așa.
Robi: Și mai devreme ce i-ai zis? Nu vezi care e esența? Adică care e esența? Eu, nu?
Roberta: Tu, că tu spui că nu ești prieten cu el și te dai prieten, la asta m-am referit.
Robi: Eu mă dau prieten?
Roberta: Da, tu te-ai dat prieten până acum și veneai la mine și-mi spuneai chestii de el și încercai să spui că e fals.
Robi: Caterinca pe care o făceam?
Roberta: Cum să fii prieten tu făcând lucrurile astea. Nu, nu există. Când s-ar fi dus Sebastian la Virginia, de exemplu, să-i spună “vezi că e fals nu, vezi ce face pe aici? Că e fals și nu știu ce.”