Carmen de la Sălciua a stârnit multe reacții din partea internauților, datorită ultimei sale apariții, în care pare că are burtică de graviduță. Iată despre ce este vorba!
Carmen de la Sălciua se numără printre cele mai apreciate și cunoscute cântărețe de muzică de petrecere de la noi din țară. În urmă cu puțin timp, vedeta a ridicat câteva semne de întrebare în rândul fanilor săi, după ce a publicat pe rețelele de socializare câteva fotografii îmbrăcată într-un costum popular, în care
Cântăreața s-a întors cu puțin timp în urmă dintr-o nouă călătorie spirituală, alături de soțul său, din jurul muntelui Athos. După încheierea călătoriei, Carmen de la Sălciua a realizat o ședință foto în care purta straie populare românești. Însă, majoritatea fanilor nu au putut trece cu vederea peste faptul că în zona abdomenului, pare că burtica i-a crescut destul de mult.
Carmen de a Sălciua, însărcinată cu primul său copil?
Părerile oamenilor care o apreciază au fost împărțite, însă cei mai mulți dintre aceștia au observat o schimbare radicală când a venit vorba aspectul fizic al vedetei, mai precis în zona abdomenului.
„Ești însărcinată?”, „Vine bebe?”, sunt doar câteva dintre opiniile fanilor, după ce au văzut imaginile cu Carmen de la Sălciua.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citește și: ”Fiecare cum își permite.” Ce tarif cere Carmen de la Sălciua pentru un eveniment
Carmen de la Sălciua a ridicat semne de întrebare și în trecut despre o posibilă sarcină
Cu toate astea, s-a mai întâmplat ca fanii lui Carmen de la Sălciua să creadă faptul că artista urmează să aibă un copil, tot din cauza unor apariții inedite.
„Sinceră să fiu, nu știu dacă sunt însărcinată sau nu pentru că nu mi-am făcut test de sarcină. Acum sunt pe drum și venim spre România și probabil că voi dezlega misterul în țară. Deocamdată eu nu am simptome”, a dezvăluit Carmen de la Sălciua pentru WOWbiz.ro.