Vlad Gherman a mai făcut un implant de păr în urmă cu 3 ani, iar recent a trebuit să îl repete.
Vlad Gherman este unul între cei mai cunoscuți actori, de la această vreme, din țara noastră. Ca majoritatea bărbaților, și acesta face parte din categoria celor care suferă, odată cu înaintarea în vârstă, de căderea părului. Astfel, s-a decis să apeleze la un implant de păr, iar primul realizat a fost în urmă cu 3 ani de zile.
Vlad Gherman a făcut al doilea implant de păr
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
În urmă cu puțin timp, Vlad Gherman a postat pe social media, faptul că și-a făcut un al doilea transplant de păr, după ce a mai avut unul în anul 2021. Acesta a și explicat în ce consta implantul, dar și faptul că va reveni curând pe Instagram, având nevoie de timp pentru a se recupera.
„ 12 ore de la al doilea implant de păr pe care l-am făcut în 3 ani.
Gândiți-vă că acum 3 ani mi-au fost transplantate 2200 de grefe, iar aseară 3070 din cauza ritmului accelerat al căderii părului!
Meseria mea m-a convins că ar fi bine să îmi conserv cât pot firele sănătoase de păr, iar asta implică proceduri PRP constant și implant de păr o dată la câțiva ani!
Sfatul meu general: mergeți la doctor pentru controale periodice pentru a preveni afecțiuni, nu ajungeți doar atunci când trebuie să le tratați.
O să îmi iau câteva zile să mă vindec, să dorm cât mai mult (deși e greu să faci asta în primele zile după implant) și voi reveni la voi, pe Instagram, cât de curând! ”, a fost descrierea pe care Vlad Gherman a postat-o pe pagina sa de Instagram.