Mihai Bobonete a făcut dezvăluiri neștiute despre copiii săi.
Mihai Bobonete, în vârstă de 43 de ani, este unul dintre cei mai apreciați actori și comedianți de la noi din țară, care de-a lungul timpului a reușit să ajungă la inima publicului prin intermediul felul său de a fi. Astfel, actorul excelează pe plan profesional, însă acest lucru l-a făcut să petreacă foarte mult timp departe de familie.
Invitat în cadrul „Cu Inima la Vedere”, Mihai Bobonete a vorbit deschis despre copiii săi și care era atitudinea sa atunci când venea acasă din turnee.
Mihai Bobonete, un tată absent?!
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Din punct de vedere personal, actorul trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu soția sa, Cătălina Bobonete, care i-a dăruit doi copii: Octavian și Maria. Mihai Bobonete își iubește extrem de mult copiii, însă actorul a făcut și sacrificii, petrecând mult timp plecat de acasă.
Astfel, atunci când s-a întors a simțit nevoia să umple lipsa lui cu lucruri materiale.„ Am fost atât de mult plecat cu turneele, încât la un moment dat, când vii acasă după o săptămână, vrei să le aduci și luna de pe cer, pentru că tu ai impresia că oferindu-le, se compensează faptul că tu n-ai stat acasă. La un moment dat, Cătălina mi-a explicat: Bobo, e mult. Nu de asta au nevoie. Au nevoie, de fapt, să fii aici .”, a povestit Mihai Bobonete.
Mihai Bobonete, probleme cu alimentația copiilor
Rolul de părinte cu siguranță că nu este unul ușor și, oricât de multe planuri ne-am face noi legate de cum o să ne comportăm ca părinți, realitatea este cu totul alta. Acest lucru s-a întâmplat și în cazul lui Mihai Bobonete, care recunoaște faptul că are o problemă legată de alimentația copiilor săi.
„ Copiii mei mănâncă aceleași chestii de când sunt mici, de atunci și până acum la 11, făcând 12 Octav, respectiv 7, Maria. Șnițel, cartofi, pizza, paste, burger .”, a declarat Mihai Bobonete.