Vremea de miercuri, 17 martie 2021, anuntul ANM: se intorc ploile!

 Vremea de miercuri, 17 martie 2021, anuntul ANM: se intorc ploile!
Vremea de miercuri, 17 martie 2021, anuntul ANM: se intorc ploile!

Vremea de miercuri, 17 martie 2021, potrivit specialiștilor în meteorologie de la ANM (Administrația Națională de Meteorologie) va fi în general înnorată în toate zonele țării.

Vremea de miercuri, 17 martie 2021, potrivit specialiștilor în meteorologie de la ANM (Administrația Națională de Meteorologie) va fi în general înnorată în toate zonele țării. Avem si o atentionare meteorologică, conform căreia „În intervalul menționat, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum și zonele montane şi submontane se vor cumula cantități de apă local de 25…35 l/mp și pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40…70 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania și local în Maramureș, iar începând din noaptea de marți spre miercuri    (16 /17 martie) și în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile. În toată zona montană și local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova stratul de zăpadă nou depus va fi consistentLa munte, la peste 1500 m altitudine, temporar vântul va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, vi scolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, iar intensificări de până la 55…65 km/h vor fi şi în sudul Banatului şi al Olteniei şi local în Moldova şi estul Munteniei.”

 Vremea de miercuri, 17 martie 2021, anuntul ANM: se intorc ploile!
Vremea de miercuri, 17 martie 2021, anuntul ANM: se intorc ploile![Sursa foto: PixaBay]

Cum va fi vremea de miercuri, 17 martie 2021

Astfel, în regiunea Muntenia, temperatura maximă va fi de 4/8 grade Celsius, în timp ce temperatura minima va fi de -1/3 grade Celsius. În regiunea Dobrogea, temperatura maximă va fi de 5/8 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de -1/4 grade Celsius. În regiunea Transilvania, temperatura maximă va fi de 0/6 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de -3/1 grade Celsius. In regiunea Moldovei, temperatura maximă va fi de 2/7 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de -1/3 grade Celsius. În regiunea Oltenia, temperatura maximă va fi de 3/8 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de -2/3 grade Celsius. În regiunea Banat, temperatura maximă va fi de 3/7 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de 0/3 grade Celsius. În regiunea Crisana, temperatura maximă va fi de 2/5 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de -2/1 grade Celsius. În regiunea Maramures, temperatura maximă va fi de 3/5 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de -2/1 grade Celsius.

Citeste si: Vremea de marti, 16 martie 2021, anuntul ANM: se intorc ploile!

Prognoza meteo pentru principalele orașe

BUCUREȘTI. În București vom avea un cer preponderent ploios, temperatura maximă va fi de 9 grade ziua, în timp ce temperatura minimă va fi de 3 grad Celsius.

CONSTANȚA. Cerul în Constanta se va menține ploios, temperatura maximă va fi de 8 grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de 3 grade Celsius.

BRAȘOV. În Brașov cerul va fi preponderent ploios, temperatura maximă atingând pragul de 3 grade Celsius, iar temperatura minimă de -1 grad Celsius.

CLUJ NAPOCA. În Cluj Napoca cerul va fi preponderent ploios, temperatura maximă atingând pragul de 5 grade Celsius, iar temperatura minimă de -1 grad Celsius.

CRAIOVA. În Craiova cerul va fi preponderent ploios, temperatura maximă atingând pragul de 9 grade Celsius, iar temperatura minimă de 3 grade Celsius.

Citește și: Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o” - wowbiz.ro

Citește și: Pare greu de crezut! Ce s-ar afla în camera sa de detenție și ce DETALII NEAȘTEPTATE AU IEȘIT ACUM LA IVEALĂ despre viața lui Vlad Băltățeanu din închisoare: "Unde se află acest băiat ai o..." - radio

ARAD. În Arad cerul va fi preponderent ploios, temperatura maximă atingând pragul de 9 grade Celsius, iar temperatura minimă de 2 grade Celsius.

                                                                                



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

4 pași pentru buze sănătoase și hidratate în sezonul de toamnă

Ce relație are Mirela Vaida cu soacra: ”Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiu-su!”

Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”

Pare greu de crezut! Ce s-ar afla în camera sa de detenție și ce DETALII NEAȘTEPTATE AU IEȘIT ACUM LA IVEALĂ despre viața lui Vlad Băltățeanu din închisoare: "Unde se află acest băiat ai o..."

Tristețe fără margini pentru o familie din Constanța. Melisa, studentă la Medicină, s-a stins din viață la doar 19 ani, în urma unei complicații grave la creier apărute după gripă

Horoscop luni, 12 octombrie 2026: Zodia care se confruntă cu emoții pueternice. Azi află dacă a fost acceptată la job-ul la care visează de multă vreme

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro