Iată cum va fi în fiecare zonă a țării.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în perioada următoare.
Următoarele zile aduc burniță, fulguieli, polei și temperaturi scăzute în mai multe zone din țară. Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra, însă, în depresiunile intramontane, unde vor fi minus 19 grade. Sâmbătă, în regiunile sudice și estice, nebulozitatea joasă și ceața vor persista, dar va fi însoțită și de burniță ori fulguieli, fiind condiții pentru depuneri de gheață.
În Dobrogea şi Bărăgan, se aşteaptă încă o zi mohorâtă, cu puţină ceaţă în primele ore ale zilei şi cer acoperit mai târziu. Temperaturile, la fel ca ieri, ajung la 4- 5 grade Celsius.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Meteorologii anunță fenomene meteo neobișnuite în România, în următoarele 4 săptămâni
Aceeaşi situaţie vă fi şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Vremea va fi închisă, iar negura şi umezeala ridicată la începutul zilei vor face ca temperaturile să ajungă la cel mult 3...4 grade la amiază. Ceața va face ca temperatura resimțită să fie mai scăzută.
În Maramureș, neobișnuit de cald pentru o zi de ianuarie
În nordul Moldovei şi în Bucovina, se mențin temperaturile scăzute.
Apare trecător şi soarele, în special în zonele mai înalte şi maximele pot ajunge pe la 4...5 grade.În nordul Transilvaniei şi în Maramureş va domina vreme frumoasă şi va fi neobişnuit de cald pentru o zi de lună ianuarie. În unele zone ceața rămâne persistentă, iar temperaturile rămân sub zero grade. Vor fi -3 grade la Cluj- Napoca, dar în Bistriţa se pot atinge 10 grade Celsius.
În Oltenia, cerul acoperit și negura de la câmpie vor determina temperaturi scăzute, burniță și risc de polei. În zonele deluroase apare soarele.