Cand forumurile erau in plina glorie, cand leul greu abia intra in circulatie, cand Hybrid Theory, primul album al trupei Linkin Park, era premiat cu discul de diamant, in Romania se inchega prima comunitate de fani Linkin Park – Street Team-ul Linkin Park Romania.
Au trecut zece ani de atunci, pe care i-am sarbatorit la finalul lunii iunie in cadrul party-ului aniversar organizat de Linkin Park Romania impreuna cu casa de discuri Roton Music – labelul reprezentant al Warner Music Group in tara noastra.
La petrecerea din „cafeneaua” Roton au fost prezenti fani din noua si vechea brigada, reprezentanti mass-media, fani la randul lor, dar si membrii trupei Linkin Park prin surprizele de "after-party" pregatite participantilor.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
S-au depanat amintiri, s-a jucat wii si fotbal de masa, s-a vizionat unul dintre cele mai importante concerte din istoria trupei (Road to Revolution, 2008). Finalul petrecerii a fost unul memorabil. Pe langa tortul decorat cu logo-ul LP din 2005, fanii prezenti au participat la o tombola cu premii autografiate chiar de membrii trupei.
Linkin Park Romania se individualizeaza intre celelalte comunitati de fani prin faptul ca este un fanclub recunoscut oficial de trupa pe care o reprezinta, incepand cu anul 2014, atunci cand Diana Ciobotea, co-fondatoarea Linkin Park Romania, a avut ocazia sa se intalneasca cu membrii trupei si sa le prezinte proiectul romanesc.
„In 2005, LP Romania se concentra in jurul unui forum, pe care ne petreceam zilele si noptile, la vremea aceea. Intr-una din primele mele postari am scris ca nu vreau sa vina trupa in tara noastra pana ce nu voi implini 20 de ani, ca sa pot reprezenta cu succes comunitatea noastra. Au venit cand am implinit 21, iar doi ani mai tarziu, la Berlin, le-am prezentat proiectul nostru, pe care trupa s-a decis sa il sprijine instant.” , declara Diana.