Pe lângă calităţile sale de agent de afânare, bicarbonatul are şi alte întrebuinţări: poate fi folosit pentru curăţenie, în cosmetică sau pentru a trata unele afecţiuni.
PENTRU CURĂŢENIE
De ce să folosiţi bicarbonatul de sodiu în locul altor agenţi de curăţare?
- datorită texturii uşor abrazive poate curăţa orice suprafaţă
- este un bun dezinfectant
- nu are parfum, putând fi folosit şi de cei care au alergii
- este ieftin
- nu este toxic nici pentru oameni, nici pentru mediu
Sfaturi practice de utilizare a bicarbonatului de sodiu ca agent de curăţare:
- dizolvat în puţină apă îndepărtează petele de ceai sau cafea de pe obiectele din porţelan
- curăţă excelent grăsimea şi petele de pe chiuvete, blaturile din bucătărie, gresie sau faianţă, cratiţe şi oale
- poate înlocui lichidul pe care îl folosiţi pentru a curăţa wc-ul: împrăştiaţi pe vasul de wc 3-4 linguri de bicarbonat de sodiu, lăsaţi să acţioneze pentru 15 minute; frecaţi cu o perie, va curăţa şi va elimina mirosul neplăcut
- o soluţie din 2-3 linguri de bicarbonat de sodiu şi 100 de ml de apă curăţă excelent interiorul frigiderului
- bicarbonatul umezit uşor poate constitui o excelentă pastă cu care puteţi curăţa tacâmurile din inox
- în amestec cu oţetul poate desfunda chiuveta