Actrița a discutat despre începutul relației cu partenerul ei de viață. Iată ce a declarat Tania Popa!
Tania Popa este una dintre cele mai iubite și cunoscute actrițe de la noi din țară. Vedeta se bucură de o carieră de succes, cât și de o comunitate numeroasă de fani care o apreciază pentru talentul său desăvârșit și pentru carisma sa. Actrița a dat întotdeauna dovadă de sinceritate de fiecare dată când a avut apariții publice, iar acest lucru s-a întâmplat și recent, când Tania Popa a făcut o serie de dezvăluiri despre mariajul ei.
Astfel, actrița nu s-a ferit să recunoască faptul că ea și partenerul ei de viață s-au căsătorit după o săptămână de relație, însă nu regretă nicio secundă decizia luată, deoarece are o căsnicie frumoasă. Din spusele actriței, și-a cunoscut soțul atunci când a mers cu fetele într-o seară în club, iar mai apoi cei doi au făcut schimb de numere de telefon și au continuat să păstreze legătura, aflând și că sunt vecini.
„În momentul ăsta, vreau toate domnișoarele care așteaptă de ani de zile prințul pe cal alb, așteaptă cel mai frumos, mai talentat, mai cu familie, mai cu stare, mai cu tot, să caște bine ochii și urechile și să mă asculte. Sunt o lecție vie că așa ceva nu există, că, în viață, dacă stăm și așteptăm și visăm în astre cu ochii deschiși, o să treacă viața pe lângă noi și o să ajungem niște babe bătrâne, singure, niște acrituri fără familie, fără copii, nefericite și exact așa o să intrăm în pământ.
De ce zic că sunt exemplul viu? Pentru că l-am cunoscut pe soțul meu într-o seară, într-un club, eram cu fetele să ascultăm muzică, pe care o cânta prietenul meu, eram cu soția lui și cu câteva prietene și colege. Asta este, eram majoră și vaccinată, cocktailurile erau gratis, am băut cu nemiluita, aveam ceață în ochi… Am aflat, ulterior, că și soțul meu avea ceață în ochi și el se simțea bine.
Ne-am intersectat cu acea ceață în ochi, spre rușinea mea m-am sărutat toată noaptea cu el, dimineața muream de rușine și speram că nu i-am dat numărul de telefon. Ba da, i l-am dat, i-am și spus că sunt actriță. Ziceam: „Doamne, sper că nu mă sună!”. Ba da, m-a sunat. Din a doua zi, o săptămână, zi de zi, am stat ore în șir să vorbim noaptea pentru că eram și vecini.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Când și-a anunțat Tania Popa părinții că s-a căsătorit
De asemenea, Tania Popa a mai menționat că nunta a avut loc în secret, iar aceasta nu le-a spus părinților că a făcut marele pas. Mai mult decât atât, actrița chiar a mărturisit că și-a anunțat părinții de căsătorie abia după ce a rămas însărcinată cu băiatul ei.
„Ne-am căsătorit, am și rămas însărcinată, ne vizitam, nu am zis la nimeni, a fost în secret. Nu știa nimeni că suntem căsătoriți, am făcut-o în secret, nici nu știu de ce, poate pentru că era după o săptămână, habar nu am.
Și, ca o fiică așa, nu am venit cu unul acasă la mine, am venit cu soțul când deja am rămas însărcinată, după vizitele mele la el acasă.
Evident că a fost o dragoste, o pasiune inexplicabilă, la prima vedere”, a mai povestit Tania Popa, pentru sursa citată.
Citește și: Cine este Tania Popa. „Eu nici nu știam numele de familie când ne-am căsătorit!”