Mihaela Tatu a vorbit despre teama înaintării în vârstă.
Mihaela Tatu este o realizatoare și moderatoare de emisiuni de televiziune din România și a devenit cunoscută prin prisma acestora.
„Atunci a apărut prima criză.” Mihaela Tatu, despre criza avută odată cu pierderea membrilor din familie
Mihaela Tatu
[Sursa foto: Facebook]Mihaela Tatu a trecut prin momente cumplite atunci când și-a pierdut pe rând părinții, fratele și sora și a povestit, în cadrul podcastului Universul Parental, despre cum a început să îi fie frică pentru prima dată de moarte. „Nu am avut criză din asta. Când a murit tata, s-a întâmplat exact acum 24 de ani, m-a durut sufletul, am plâns, pentru că noi am avut o relație specială. Când a murit mama, am plâns, am intrat în panică, pentru că eu eram următoarea generație. Eu urmam. A fost prima dată când mi-a fost frică de moarte. Trecusem și prin operația de fibrom, trecusem prin accidente, dar nu atât de tare ca atunci când a murit mama. Atunci a apărut prima criză. După care a murit sora mea și a murit și fratele. Când au murit amândoi, eram trecută de 50. Nu mi-a fost frică de vârsta de 50. Nu am stat să mă gândesc, niciodată nu m-am gândit la vârsta de 50-60, cine a avut timp să stea să se gândească.”, a povestit Mihaela Tatu.
Mihaela Tatu se bucură de viață cu fiecare zi mai mult
Mihaela Tatu
În urma celor întâmplate în familie, Mihaela Tatu și-a dat seama că ea a rămas singura din familie, însă după criza avută și teama de moarte, a început să se bucure din ce în ce mai mult de viață. „N-am timp, am foarte multe de făcut, însă atunci m-am gândit prima dată la moarte, mai mult decât înainte. Cu cât mă gândesc mai mult la acel moment, pentru că știu cât e în spate, dar nu știu cât e în față, pentru că se poate întâmpla oricum, cu atât prețuiesc mai mult fiecare zi. Dacă mai am două săptămâni de tr[it, păi în alea două săptămâni cu atât fac mai multe lucruri pe care nu le-am făcut, sunt recunoscătoare, mă bucur și citesc. Cu cât citesc mai mult, cu atâta îmi dau seama că nu știu foarte puține lucruri. Am avut o perioadă a dezvoltării personale și au venit informații dintr-o parte și din altă parte. Am fost și în echipa lui Tony Robbins, la Londra, chiar dacă nu știam foarte bine engleză, le-a plăcut energia mea. M-au invitat și am făcut parte din echipa lui. Foarte multe am învățat atunci.”, a mai spus Mihaela Tatu.