Bioenergeticianul Constantin Mudava, supranumit vindecătorul lui Nicolae Ceaşescu, a murit după ce a suferit de mai multe afecţiuni. Fiul său, George Mudava (46 de ani), a declarat pentru „Adevărul” că acesta a încercat să îi transmită câteva vorbe înainte de a muri, dar nu mai era coerent.
„A încercat să îmi transmită mai multe lucruri în ultimele zile, dar nu se mai înţelegea ce spune, nu mai reuşea să articuleze. A refuzat şi medicamentele pe care trebuia să le ia. A avut parte de tot ce e mai bun, dar până aici a fost.
Era prezent, ştia ce se întâmplă în jurul lui, dar nu mai putea reacţiona. A avut puterea însă să refuze tratamentul. Tot ce îi spuneam înţelegea”, explică fiul său. De loc din Ghirdoveni, comuna dâmboviţeană Caragiale, Mudava s-a autopromovat drept bioenergetician, bioterapeut şi vindecător şi a ajuns extrem de cunoscut în 1996, când a candidat la Preşedinţia României.
S-a lăudat peste tot cu puterile sale bioterapeutice, dar s-a retras din viaţa publică în ultimii ani de viaţă, într-o casă din Câmpina, judeţul Prahova. Apropiaţii spun că acumulase o avere impresionantă, cu mai multe proprietăţi în judeţele Prahova şi Dâmboviţa.
De asemenea, mulţi l-au considerat un şarlatan.citeste continuarea aici