Karlye Thurlow (36 de ani) ajunsese să bea patru litri de Cola pe zi. După ce a slăbit 60 de kilograme în 9 luni, a decis să divorţeze, iar viaţa ei s-a schimbat total.
O femeie din Australia şi-a schimbat complet viaţa când a luat decizia de a slăbi.
Şi nu oricum, ci radical. În nouă luni, ea a dat jos 60 de kilograme, iar stilul ei de viaţă i-a schimbat nu doar aspectul, ci şi modul în care se percepea. De atunci, nimic nu mai e ca înainte. La 36 de ani, cu doi copii pe care îi creşte singură după ce a divorţat, are mai multă încredere în ea şi este mai relaxată.
Karlye Thurlow, din Lismore, un oraş situat în regiunea New South Wales, din nord-estul Australiei, a primit sute de solicitări de prietenie pe Facebook şi peste 120 de mesaje de la "domni" care vor să se întâlnească cu ea după ce povestea sa despre cum a slăbit a fost publicată de ediţia locală a cotidianului Daily Mail.
"Mulţi bărbaţi m-au invitat la cină, iar un fotbalist profesionist mi-a zis că vrea să zbor la Melbourne ca să ne întâlnim", a declarat ea.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Karlye are însă un mesaj clar pentru cei care o curtează pe Facebook: "Sunt foarte flatată, dar trebuie să recunosc că nu am răspuns la niciun mesaj şi nici nu am de gând să o fac."
Frumoasa blondă s-a despărţit de soţul său după ce şi-a îndeplinit obiectivul de a slăbi 60 de kilograme.
A făcut acest pas pentru că a simţit că nu-l mai iubea şi nu mai era fericită: "Am realizat că nu mai eram îndrăgostită de soţul meu şi a trebuit să fac această schimbare dacă doream să fiu fericită.Am făcut mereu totul pentru altcineva şi mi-am pus soţul pe primul loc, dar nu mai puteam să fac asta."
Citeste si: Vrei sa scapi de kilogramele in plus? 5 retete de sucuri naturale care te ajuta sa slabesti