Curentele cosmice şi influxurile din 2017 au fost tumultoase, ne-am îndoit, am crezut şi ne-am grăbit în mod predominant spre ceea ce părea să reprezinte o ieşire!
Aceste căi noi şi îndrăzneţe ne-au deranjat, ne-au iritat şi, uneori, ne-au dezamăgit. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să clarificăm treptat calea şi să ne extindem perspectivele! Astfel, 2018 confirmă schimbarea iniţiată şi se anunţă ca anul de trecere!
Iată ce au pregătit astrele pentru începutul lui 2018.
BERBEC
Cu mai multe planete în zona simbolică a activităţilor de birou, în acest an veţi ajunge să aveţi un an foarte încărcat din acest punct de vedere.
Toate acestea vă vor pune la încercare nervii şi capacitatea de a trata anumite lucruri. Nu va fi deloc o luna liniştită din acest punct de vedere.
Nici pe plan emoţional lucrurile nu stau foarte bine. Cu o mare parte din energia voastră dedicată vieţii de birou, nu veţi avea prea mult timp să vă dedicaţi iubirii.