De câte ori nu aţi auzit la bunici îndemnul „Fereşte-te de omul însemnat!”, făcând referire la o persoană care are din naştere pe corp un semn.
Oricât de mult le-ar fi pot a de vreun fruct sau de ceva dulce, nu trebuie să fure, altfel copiii lor vor fi “însemnaţi” pe nedrept. În Moldova, avertismentul era şi mai explicit: să nu furi şi să nu duci mâna la faţă, altfel copilul va purta pe chip însemnul lucrului furat.
De asemenea, femeia însărcinată trebuie să-şi ferească privirea, dacă-i apar în faţă oameni cocoşaţi, diformi, fără vreo mâna sau vreun picior. Dacă mama se uită lung la defectul acelei persoane, bebeluşul capătă un semn urat pe corp, chiar în locul cu pricina. Nici să mănânce un măr început de altul nu avea voie, că apărea un semn că o muşcătura pe faţă copilului, scrie Realitatea.net.