„Am sunat la ușă. Aveam emoții! Deschide ușa soacra mea. Mă pun la masă. Eram lihnit. N-am mâncat nimic! ” Cum a decurs prima întâlnire dintre Jean de la Craiova și soacra sa?
Jean de la Craiova a povestit despre prima întâlnire pe care a avut-o cu soacra sa.
Jean de la Craiova este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară, cu o carieră longevivă în lumina reflectoarelor. Manelistul este căsătorit de aproape trei decenii cu soția sa, Paula, care i-a dăruit acestuia o familie frumoasă. De-a lungul căsnicie, soția artistul a stat departe de lumina reflectoarelor, manelistul fiind extrem de discret cu privire la viața sa personală.
Invitat în cadrul emisiunii „Fiță cu Adiță”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusive și pe Kanal D2, Jean de la Craiova a povestit despre momentul în care și-a văzut soția prima dată și cum a decurs prima întâlnire cu soacra sa.
Jean de la Craiova a plecat din casa soacrei lihnit de foame
Manelistul are o poveste amuzantă de la prima întâlnire cu mama Paulei, care a vrut cu orice preț să îl descoase pe acesta, punându-i on mulțime de întrebări. Astfel, Jean de la Craiova, în ciuda faptului că a avut în față fel și fel de bucate alese, a plecat din casa soacrei sale lihnit.
„ Când am cunoscut-o eu pe Paula, aveam o nuntă, cântam la niște țigani. Eram în costum, cu chitara, cântam frumos. Se strângea lumea de pe la blocuri. Când mă uit printre lume, am văzut o gagică. Era tunsă scurt, frumoasă, genul meu. Îmi plăcea mie. I-am făcut un pic cu ochiul, cântam de dragoste și mă uit, a început să zâmbească. Era cu mă-sa, soacra mea. Mă gândeam cum să fac să îi iau numărul și să o sun.
Am trimis șoferul. Era cam bătrân și mai gras. I-am spus să se ducă și să îi spună că vreau numărul. I-a fost frică să nu-i dea o palmă. S-a dus, i-a dat numărul și mi-a făcut semn. La două zile eram nerăbdător, cum să o sun, ce să-i spun. Am sunat, am vorbit, am curtat-o vreo 2-3 zile, m-a chemat la ea. M-am dus, la etajul 8, am sunat la ușă.
Aveam emoții. Deschide ușa soacra mea. M-a întrebat pe cine caut și apare și ea. Ea a început să zâmbească. M-am pierdut. Am intrat în casă. Am intrat în sufragerie, masa, frumos, m-am așezat pe scaun, ea continua să zâmbească. Mă pun la masă. Eram lihnit. Vine soacra cu un bol de ciorbă de perișoare. M-a întrebat câte perișoare vreau, două sau trei. Două i-am zis, dar eu eram lihnit.
Mi-a luat ciorba din față, nici nu terminasem și a adus felul doi. Musaca. Eu eram lihnit, ea mă întreba ce gânduri am. Când să iau să bag în gură, iar mă întreba. Am stat, am fărâmat în farfurie, tot mă întreba. Mi-a luat și felul doi din față, desert. Niște negrese. Am luat o negresă din aia și am băgat-o în gură. M-a întrebat cum mi s-a părut felul unu, felul doi.
Extraordinar, n-am mâncat nimic! M-am pregătit să plec. M-am dus și erau jos niște baghete, am mâncat frumos în mașină cu șoferul și am plecat. ”, a povestit Jean de la Craiova.
„Am sunat la ușă. Aveam emoții! Deschide ușa soacra mea. Mă pun la masă. Eram lihnit. N-am mâncat nimic! ” Cum a decurs prima întâlnire dintre Jean de la Craiova și soacra sa?