Anca Țurcașiu, emoționată până la lacrimi de o fetiță de la grădiniță: „Am fost la grădiniță să lucrez cu copiii pentru serbarea de sfârșit de an. M-a emoționat atât de tare!”

Anca Țurcașiu, emoționată până la lacrimi de o fetiță de la grădiniță: „Am fost la grădiniță să lucrez cu copiii pentru serbarea de sfârșit de an. M-a emoționat atât de tare!”
Anca Țurcașiu, emoționată până la lacrimi de o fetiță de la grădiniță: „Am fost la grădiniță să lucrez cu copiii pentru serbarea de sfârșit de an. M-a emoționat atât de tare!”

Artista a avut parte de o întâmplare emoționantă.

Anca Țurcașiu, în vârstă de 54 de ani, este o artistă foarte cunoscută și apreciată, atât de către cei mari, cât și de către cei mici. Vedeta și-a creat în mediul online o comunitate numeroasă de persoane care o apreciază și o susțin la fiecare pas. Astfel, în semn de recunoștință pentru aceștia, actrița păstrează legătura cu ei prin intermediul rețelelor de socializare, acolo unde postează imagini și filmulețe cu activitățile sale, dar și în cadrul cărora povestește diferite gânduri, sentimente și întâmplări de care are parte.

De data aceasta, însă, Anca Țurcașiu a apărut vizibil emoționată în fața urmăritorilor săi din mediul online, dezvăluindu-re acestora o întâmplare de care a avut parte.

Citește și: „Am pus 10 kilograme în 3 luni! După ce am divorțat, am slăbit mai mult decât trebuia.” Cum reușește să se mențină Anca Țurcașiu în formă și care este rutina ei de zi cu zi

Anca Țurcașiu, emoționată până la lacrimi de o fetiță de la grădiniță
Anca Țurcașiu[Sursa foto: Instagram]

Citește și: „A fost un elev teribil de rebel. Era o marionetă, o mascotă! Numai nenorociri. Îl știa tot liceul și pe mine.” Ce s-a întâmplat când fiul Ancăi Țurcașiu a făcut practică în liceul unde a învățat?

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Ce a emoționat-o pe Anca Țurcașiu?

Anca Țurcașiu, emoționată până la lacrimi de o fetiță de la grădiniță
Anca Țurcașiu[Sursa foto: Instagram]

Pe lângă meseria de cântăreață și actriță, Anca Țurcașiu mai are încă o meserie de suflet, pe care o face cu mult drag și cu multă pasiune. Vedeta este profesoară de muzică și de actorie la trei grădinițe din București. Astfel, artista este extrem de atașată de copii, mai ales că și ea la rândul său este mamă.

De asemenea, fără doar și poate această meserie o împlinește extrem de mult sufletește și îi oferă motivația zilnică de care are nevoie pentru a merge mai departe.

La rândul lor, copiii se pare că sunt foarte atașați de profesoara lor și nu contenesc în a-i arăta acesteia afecțiune. Acest lucru s-a întâmplat recent, atunci când Anca Țurcașiu a primit un compliment de-a dreptul neașteptat de la o fetiță de la grădiniță.

La auzul acelor vorbe, vedeta s-a emoționat și a decis să împărtășească momentul cu urmăritorii săi din mediul online.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Azi am fost la grădiniță să lucrez cu copiii pentru serbarea de sfârșit de an. O fetiță mi-a spus, luându-mă în brațe, că miros a mare. M-a emoționat atât de tare! După care m-am gândit că poate fi de la cercelul meu, să o fi influențat-o .”, a povestit Anca Țurcașiu pe TikTok.   

 

@anca.turcasiu.official

Complimente....

♬ sunet original- Anca Turcasiu



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Cristina Spătar, mărturisiri cutremurătoare despre tatăl său! Vedeta a trecut prin momente grele „ Eu l-am înmormântat singură! Nu mai avea casă, nu mai avea niciun rost. M-am ocupat de el.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies