Anul școlar 2026-2027 este pe cale să înceapă, iar o veste bună vine pentru o anumită categorie de elevi. Iată despre ce este vorba.
Vara este spre sfârșite, iar în două săptămâni urmează să înceapă școala. O veste bună se anunță pentru elevii și preșcolarii care provin din medii defavorizate care vor putea beneficia de 500 de lei pentru rechizite. Programul se adresează elevilor care nu au o situație financiară foarte bună, însă până în acest moment nu s-au oferit detalii despre data la care se vor oferi tichetele sociale. Astfel, părinții vor putea cumpăra rechizitele și materialele necesare pentru ca elevii să participe la cursuri.
Cine sunt elevii și preșcolarii care ar urma să primească 500 de lei
Schema națională este reglementată prin OUG nr. 83/2023 și este acordată în limita bugetului disponibil, însă există și câteva condiții pe care familiile trebuie să le îndeplinească. Ajutorul este destinat preșcolarilor și elevilor din învățământul de stat primar și gimnazial care provin din medii defavorizate. Elevii înscriși în unități particulare de învățământ nu vor putea beneficia de acest ajutor social. Suma va fi acordată într-o singură tranșă, însă nu au fost oferite mai multe detalii cu privire la cum va fi aceasta distribuită.
O altă condiție este ca venitul lunar pe membru, obținut în iulie 2026, să nu depășească 50% din salariul minim brut pe țară. Salariul minim brut a crescut și este de 4.325 de lei, ceea ce înseamnă un plafon de 2.162,50 de lei net pe membru. Tichetele educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru achiziția de rechizite și articole vestimentare necesare pentru școală. Nu este permis ca aceste tichete să fie preschimbate în numerar sau folosite în alte scopuri. Acestea pot fi folosite doar în unitățile de pe teritoriul României. Familiile vor beneficia doar o singură data pe an școlar de această sumă, iar cardul rămâne valabil un an de la emitere. Listele vor fi întocmite prin intermediul unei aplicații informatice, iar responsabilitatea revine directorului unității de învățământ.