Tania Popa povestit, în cadrul podcastului realizat de Jorge, despre care s-a căsătorit în secret cu soțul ei și au stat două luni separați, fiecare la părinții săi, vizitându-se în secret.
S-a hotărât să dea vestea cea mare în momentul în care ea rămas însărcinată, așa că a găsit momentul prielnic să își adune familia în jurul mesei și să îl prezinte pe soțul ei, dar să dea și vestea mamei sale că va deveni bunică. „Noi după două luni i-am anunțat. El locuia la el, eu la mine, pentru că nu știa nimeni că noi ne căsătoriserăm. După spectacole îl vizitam, îmi puneam ceasul la 5 să mă trezesc acasă, să fiu fată cuminte.
Am rămas însărcinată și după gata, stop joc. „Hai să-i anunțăm și pe ai mei și pe ai tăi că suntem căsătoriți.” E o aberație, asta e telenovelă. Și a zis „Bine.” Prima la mama, că era aici. Ai lui încă erau în Moldova. Stăteam cu Daria și cu mama. Și eram super îndrăgostită. Îmi bubuia inima. A venit în vizită cumnatul meu, soțul surorii mele și am zis “mama, vezi că avem musafiri, vine prietenul meu pe la noi.”
Mama: „A, prieten, ce prieten?” Am scos vodka din congelator, am pus și am zis că „vă dau un motiv pentru ce să beți. El este soțul meu.” Mama era deja așa... „Iar în al doilea rând, vei fi din nou bunică.” Am dat shotul peste cap și am ieșit din casă.”, a povestit Tania Popa.
Tania Popa a povestit în cadrul altui interviu de acum ceva timp, despre momentul în care l-a cunoscut pe cel care avea să îi devină soț. “L-am cunoscut pe soțul meu într-o seară, într-un club, eram cu fetele să ascultăm muzică, pe care o cânta prietenul meu, eram cu soția lui și cu câteva prietene și colege.
Asta este, eram majoră și vaccinată, cocktailurile erau gratis, am băut cu nemiluita, aveam ceață în ochi… Am aflat, ulterior, că și soțul meu avea ceață în ochi și el se simțea bine. Ne-am intersectat cu acea ceață în ochi, spre rușinea mea m-am sărutat toată noaptea cu el, dimineața muream de rușine și speram că nu i-am dat numărul de telefon. Ba da, i l-am dat, i-am și spus că sunt actriță.
Ziceam: „Doamne, sper că nu mă sună!”. Ba da, m-a sunat. Din a doua zi, o săptămână, zi de zi, am stat ore în șir să vorbim noaptea pentru că eram și vecini. Culmea astrelor, alinierilor… Fix peste o săptămână mi-a spus: ‘Ce faci luni dimineața? ‘Sunt liberă. ‘Ne căsătorim? Am zis DA. Exact atât de repede. Și asta am și făcut, fix după o săptămână în care eu nu știam numele de familie”,
a mai povestit Tania Popa acum ceva timp.