Avertismentul medicilor veterinari: „Dacă sunt infectate, nu interacționați cu animalele de companie!”

avertismentul veterinarilor, pisicile predispuse la covid, pangolin, animale de companie, coronavirus animale
avertismentul veterinarilor, pisicile predispuse la covid, pangolin, animale de companie, coronavirus animale

Dat fiind contextul în care ne aflăm, foarte mulți stăpâni de animale sunt îngrijorați pentru necuvântătoarele lor și au încercat să afle dacă virusul se transmite de la noi, către micile suflete care ne fac zilele mai frumoase.

De la începutul pandemiei de coronavirus, atât stăpânii animalelor de companie, cât și medicii veterinari, au încercat să afle dacă este posibil ca virusul să se transmită de la om la animal, sau chiar invers, de la animal la om. Deși până acum nu au existat asemenea situații, specialiștii menționează că trebuie să fim alerți în acest sens.

Citeste si: Ce facem ca să nu aducem coronavirusul în casă. Sfaturile medicului Mihai Craiu

Asociația Veterinarilor din Marea Britanie a menționat că „proprietarii nu ar trebui să se îngrijoreze”, deoarece, aparent, virusul nu se transmite de la animal către stăpânul său. ”Nu a fost niciun caz de pisică sau câine care să infecteze un om cu COVID-19”, a declarat Angel Almendros, profesor la City University din Hong Kong, pentru BBC News.

Care este specia cea mai vulnerbilă în fața coronavirusului?

Potrivit studiilor realizate până acum, cea mai vulnerabilă specie la infectarea cu coronavirus poate transmite virusul de la un exemplar la altul. Este vorba despre pisici, care trebuiesc mult mai îngrijite în această perioadă. Potrivit specialiștilor, este important să luăm anumite măsuri de precauție care, spun ei, sunt logice. Astfel, virusul se poate afla pe blana pisicilor, așa că e important să avem o igienă bună a mâinilor și să nu lăsăm felinele în aer liber.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

avertismentul veterinarilor, pisicile predispuse la covid, pangolin, animale de companie, coronavirus animale
avertismentul veterinarilor, pisicile predispuse la covid, pangolin, animale de companie, coronavirus animale

”Evită contactul inutil cu animalul de companie, să îl iei în braţe sau să îi permiţi să îţi lingă faţa, şi nu atinge câinii altor persoane atunci când aceştia sunt plimbaţi”, menționează specialiştii.

Citeste si: Este clorul, cu adevărat, inamicul numărul 1 al coronavirusului? Răspunsul lui Adrian Streinu-Cercel

Se crede că noul coronavirus ar proveni de la un animal foarte rar în China- PANGOLIN

Anumiți specialiști consideră că pangolinul este vietatea de la care ar proveni coronavirusul, pentru că virusul identificat la nivelul acestei specii, este extrem de apropiat cu varianta descoperită în cazul oamenilor. Acest animal este foarte căutat și deopotrivă foarte vândut în Asia, pentru că prețul său poate ajunge chiar și la o mie de dolari americani, pe piața neagră.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

avertismentul veterinarilor, pisicile predispuse la covid, pangolin, animale de companie, coronavirus animale
avertismentul veterinarilor, pisicile predispuse la covid, pangolin, animale de companie, coronavirus animale

„Virusul corona identificat la această specie, pangolinul din China, are avea un coeficient foarte mare de potrivire, respectiv 99% din adenomul viral – ARN – cu cel care circulă în epidemie.

Ei bine, pangolinul este un animal traficat, care circulă dintr-o zonă în alta într-un mod neverificat, în așa numitele wet-market, adică piețe umede, de animale vii. Bietul animal este pe cale de dispariție după 60 de milioane de ani de evoluție. Are o adaptare extraordinară a părului, cumva similar cu ariciul, are suvițe de păr transformate în solzi,” a explicat Adrian Bâlbă, biolog și director al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.

Citeste si: Câine testat pozitiv cu noul coronavirus! Până acum se credea că nu se transmite la animale domestice



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Câine testat pozitiv cu noul coronavirus! Până acum se credea că nu se transmite la animale domestice

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies