Bârfim puţin, kfetele! Jennifer Lopez a refuzat un rol nominalizat la OSCAR, iar Vanessa Hudgens și Austin Butler şi-au spus "ADIO!"

Bârfim puţin, kfetele! Jennifer Lopez a refuzat un rol nominalizat la OSCAR, iar Vanessa Hudgens și Austin Butler şi-au spus "ADIO!"

Dragilor, am decis ca începând cu această minunată (mohorâtă) zi de vineri, să introducem o rubrică săptămânală, în cadrul căreia să bârfim kfetele (aici am făcut o glumă, să se consemneze!) toate aparițiile și evenimentele remarcabile din săptămâna cu pricina.

Acestea fiind spuse, săptămâna asta vom vorbi despre nume mari precum Jennifer Lopez, Cardi B, Kat von D, Adele și Vanessa Hudgens și vom povesti subiecte precum apariții spectaculoase, despărțiri, noi cupluri și alte picanterii. 

Jennifer Lopez a refuzat un rol nominalizat la OSCAR

Discuția săptămânală „kfetele” despre celebrități

Din păcate, pentru rolul din filmul „Hustlers”, J.

Lo. Nu a primit nici o nominalizare, motiv pentru care fanii și-au exprimat tristețea pe rețelele de socializare. Mai mult decât atât, artista a dezvăluit că în trecut a refuzat un rol care a fost ulterior nominalizat la Premiile Academiei. Având în vedere că scenariul nu era terminat, aceasta a refuzat să joace, iar rolul din pelicula „Unfaithful” i-a fost atribuit ulterior lui Diane Leane. „Trebuia să știu că Adrian Lyne va fi extraordinar, dar nu mi-am dat seama de atunci. Diane Lane a fost perfectă pentru acest rol, parcă făcut pentru ea, dar când mă gândesc la acest lucru... aș vrea să mă împușn în picior. Chiar aș vrea.” A declarat pentru o revistă celebra Jennifer Lopez.

Citeste si: Ele sunt vedetele care, la peste 50 de ani, arată INCREDIBIL! Parcă ar avea jumătate din vârsta reală!

Adele a dat foc ploii și s-a îndrăgostit (iar am glumit, e o referință către melodia ei, „Set fire to the rain”)

Discuția săptămânală „kfetele” despre celebrități

Adele a slăbit aproape 50 de kilograme și nu numai că arată extraordinar, dar s-a schimbat atât de mult încât fanii săi nu o mai recunosc. Frumoasa cântăreață este divorțată și are un băiețel, dar aceste lucruri nu stau în calea fericirii ei. Recent, a plecat într-o vacanță alături de frumușelul și râvnitul Harry Styles, vacanță în care cei doi au făcut sport, au gătit și s-au simțit atât de bine încât, pentru a petrece mai mult timp împreună, și-au prelungit călătoria într-o destinație exotică.

Conform surselor, în Anguilla cei doi s-au apropiat foarte tare, în ciuda vechii prietenii dintre cei doi cântăreți faimoși, iar Adele le-a și spus prietenilor că începe să îl vadă pe Harry într-un mod romantic.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Vanessa Hudgens și Austin Butler s-au despărțit după 9 ani de relație

Discuția săptămânală „kfetele” despre celebrități

Deși cei doi s-au întâlnit la doar un an după ce frumoasa americancă s-a despărțit de Zac Efron, aceștia au ajuns să fie adulați în spațiul public și au avut, timp de nouă ani o relație de invidiat. Când toată lumea credea că urmează ca Vanessa și Austin să meargă la altar, cuplul a ales să se despartă spre șocul opiniei publice.

Conform apropiaților artiștilor, distanța este cea care le-ar fi destrămat relația. În ultimele luni, Vanessa Hudgens și Austin Butler au stat mai mult despărțiți- s-au concentrat pe carieră și au avut de filmat în colțuri opuse ale Globului.

Citeste si: Vedetele care au strălucit în lumina bliț-urilor pe covorul albastru de la Critics Choice Awards

Kat Von D a renunțat la linia de cosmetice, chiar dacă valorează o mare avere

Discuția săptămânală „kfetele” despre celebrități

Artista s-a lansat ca artist tatuator, printr-o emisiune celebră, iar acum în vârstă de 37 ani, a devenit mama unui băiețel și și-a creat un brand de pantofi. Susține că motivul renunțării la brand-ul de cosmetice este fiul său, de a cărui creștere vrea să se ocupe îndeaproape. Mai mult decât atât, acum că și-a început cariera muzicală și urmează să plece în turneu, Kat Von D susține că nu ar mai fi avut timp și de administrarea brand-ului de cosmetice.

„Anul trecut s-au petrecut unele dintre cele mai mari schimbări. După cum majoritatea știți, am dat naștere frumosului meu băiețel, am lansat o nouă linie de pantofi vegană, iar acum timpul îmi este ocupat de lansarea albumului meu și imediat o să plec într-un turneu internațional. Mi-aș dori foarte tare să găsesc un echilibru între toate acestea și să continui cu linia de cosmetice, dar îmi este clar că nu pot depune efortul maxim în toate. Este greu să recunosc acest lucru, căci deși mereu am spus că poți face orice, dar nu cred că dacă cineva își recunoaște limitele poate fi catalogat ca un lucru rău.” A declarat pentru fanii săi Kat Von D.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citeste si: Cele mai stilate vedete ale anului 2019! Apariții la care nimeni nu se aștepta!

Cardi B, aproape dezbrăcată la un eveniment dedicat bărbaților

Discuția săptămânală „kfetele” despre celebrități

Cardi B a avut o apariție incendiară în cadrul Paris Men's Fashion Week. Aceasta s-a fotografiat alături de soțul său, Offset, într-o salopetă mulată, semitransparentă, sub care purta doar lenjerie intimă. Cu toate astea, outfit-ul său este semnat de un designer celebru, iar cântăreața americană s-a „gătit” așa de tare pentru a celebra lansarea unei colaborări dintre Offset și un brand celebru.

Mai mult decât atât, Cardi B a postat un mesaj mai mult de îndrăzneț pe social media prin care își felicita consortul: "Felicitări, iubitul meu, pentru colaborarea ta şmecheră. Sunt atât de mândră de tine. Penisul unui bărbat muncitor se simte mai bine!"

 

 



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

Vedetele care au strălucit în lumina bliț-urilor pe covorul albastru de la Critics Choice Awards

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină