Aflați din rândurile următoare care sunt beneficiile kinetoterapiei în timpul sarcinii.
Odată cu sarcina, femeile se confruntă cu diferite schimbări ce apar la nivelul corpului. Printre acestea se numără și apariția durerilor de spate și senzația de mâini și picioare umflate. Toate acestea sunt procese naturale, care se produc din cauza hormonilor generați de sarcină, dar care din fericire pot fi combătute.
Primul pas la care trebuie să apeleze femeile însărcinate este kinetoterapia, această procedură având multiple beneficii asupra sănătății gravidelor.
În cadrul unei emisiuni, Alexandru Ilie, fizioterapeut a vorbim despre motivele care stau la baza apariției durerilor de coloană și fenomenul de picioare și mâini umflate în timpul sarcinii și cum pot fi acestea combătute prin intermediul kinetoterapiei.
De ce apar durerile de coloană și fenomenul de mâini și picioare umflate în timpul sarcinii
Principalul factor care stă la baza apariției durerilor de spate la gravide este dereglajul hormonal întâlnit în timpul sarcinii
Potrivit specialistului în domeniu, durerile de spate sunt resimțite de femei în trimestrul doi spre trimestrul trei de sarcină, iar de vină este hormonul numit relaxina.
„ Din punct de vedere al schimbărilor hormonale, sunt doi hormoni care vin cu intenții pozitive, dar au și efecte secundare. Sunt progesteronul și relaxina.Relaxina este un hormon care are ca obiectiv ca tot țesutul moale să fie super întins. Tendoanele, mușchii și ligamentele trebuie să fie foarte laxe. Atunci articulația bazinului începe să se inflameze, ea pregătindu-se pentru procesul de naștere naturală. Atunci apar foarte multe dureri de spate. Durerile de spate sunt resimțite de femei în trimestrul doi spre trimestrul trei de sarcină pentru că este o modificare de statică vertebrală .”, spune specialistul în domeniu.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Totodată, tot din cauza acestui hormon apare și fenomenul de picioare umflate deoarece intervine o problemă la nivelul circulației periferice.
Când trebuie să facă gravidele kinetoterapie
Kinetoterapia este un proces medical în urmă căruia durerile de spate și umflăturile articulațiilor vor fi doar o amintire urâtă. Potrivit specialistului în domeniu, femeile însărcinate trebuie să apeleze la kinetoterapie încă din primul trimestru de sarcină și pot face exerciții ușoare adaptate stării lor inclusiv înainte de naștere.
„ Starea de gravidă, starea de gestație nu este o patologie, deci în niciun caz nu ai o contraindicație în a face mișcare, ci din contră, ai o indicație foarte mare de a începe să faci un program blând și adaptat evoluției tale în care te afli în sarcină. Până în ultima zi, medicul obstetrician trebuie să recomande gravidei să facă un program de exerciții dedicat în acest sens, care să-i întrețină atât aparatul circulator, cât și aparatul musculator .”, spune specialistul în domeniu.
Exerciții pentru îmbunătățirea circulației periferice
Specialistul în domeniu a oferit câteva exemple de exerciții pe care femeile însărcinate le pot face în confortul propriei locuințe, folosindu-se doar de o pernă.
„ Principiul este ca picioarele să stea un pic mai sus decât inima, iar capul cât se poate de ridicat .”, explică specialistul în domeniu.
Exercițiul 1 – Din poziția întinsă pe spate cu capul pe o pernă și picioarele ridicate pe o altă pernă, întinzi picioarele și tragi de gleznă către tine.
Exercițiul 2 – Din aceeași poziție, execuți serii de câte 5 repetări de rotiri spre interior și exterior din articulația gleznei.
Exercițiul 3 – Coapsa rămâne pe pernă și întinzi ușor genunchiul, realizând extensie de genunchi.
Aceste exerciții, făcute constant, reduc problemele de circulație periferică și reduc inclusiv durerile de spate. De asemenea, gravidele trebuie să evite exercițiile de forță, viteză și rezistență, săriturile și cele care îngreunează respirația.