Bianca de la Puterea dragostei, îmbrâncită de Ella, din cauza lui Jador: „Plânge inima, urlă”

Bianca si Ella
Bianca si Ella

Cele două concurente au fost protagonistele unui moment neașteptat la Puterea dragostei. Cum se înțeleg cele două tinere.

Bianca de la Puterea dragostei a provocat-o pe Ella să răspundă la câteva întrebări, pentru ca publicul să o cunoască mai bine. Fosta iubită a lui Livian i-a pus mai multe întrebări incomode colegei sale de competiție și a provocat-o să îi trimită un mesaj lui Jador.

Ella a acceptat să își deschidă sufletul și chiar a făcut și un top al bărbaților cu care a fost.

În plus, a vorbit și despre boala mamei sale.

Deși toată lumea le credea rivale din cauza apropierii Ellei de Livian, cele două se înțeleg foarte bine și au încredere una în cealaltă să dezvăluie lucruri personale din viața lor.

Bianca: „Cum ești în acest moment sentimental? Îți dorești să fiu cu cineva?

Ella: „Sunt praf.

Îmi doresc să cunosc pe altcineva, pentru că sufăr. Plânge inima, urlă”.

 

Bianca: „Dacă ai putea șterge acum un lucru pe care l-ai făcut în viața ta, care ar fi?

Ella: „Cred că o greșeală pe care am făcut-o și am repetat-o de două ori a fost să dau atenție unor persoane. Regret două relații din viața mea, nu oamenii pe care i-am cunoscut”.

Bianca: Top 3 foști iubiți.

Ella: „Doar 3 am avut. Nu pot să fac un top. Unul este Emi, doi Jador, 3 Tudor. Sunt o femeie asumată”.

Bianca: Care este persoana căreia i-ai greșit cel mai mult?

Ella: „Mamei mele. Nu i-am dăruit toată atenția mea. I-am oferit atenție distributivă”.

Bianca: Explică un pic sentimentul de a avea o mamă oarbă.

Citeste si: Decizie șoc luată de Simina și Alex Zănoagă în privința botezului! ”Va fi secret! Vor veni două-trei persoane!” DECLARAȚII EXCLUSIVE

Ella: „Este frumos, dar este la fel de greu. Când ești mic, ai nevoie de toată atenția, nu înțelegi de ce te judecă.

La școală sau la grădiniță, mama nu putea să vină la școală, la ședințe, nu putea să vină cu mine. Când veneam cu iubitul acasă, voiam să îi arăt cum arată. De multe ori voiam să mă vadă cum mă îmbrac. A fost momentul când trebuia să fiu mireasă. A trebuit să merg cu mama soacră, nu cu ea. Ne vedem din ce în ce mai rar. Hai să vă spun.
Eu mi-am făcut o îmbunătățire și m-am dus la mama să pună mâna. Nu și-a dat seama, după o săptămână i-am zis. Și dacă sunt cât China, ea tot slabă mă vede. Să vedeți cum toacă, cum spală. Știe tot. Ea nu știa deserturile să le gătească, are o memorie incredibilă. Are telefon cu butoane speciale. Chiar mi-aș dori să accepte, tata nu vrea, este mai strict, nu vrea să apară”.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Bianca si Ella
Bianca si Ella

Bianca: Cine sau ce te-a făcut să fii tare în competiție?

Ella. Iubirea. Pentru ea am uitat. Acum am venit să uit de iubire. Așa funcționez eu, o mână spală pe cealaltă. Dacă aș cunoaște pe altcineva, aș uita de durere.

Bianca: În acest moment, cât la sută îți mai dorești să rămâi în competiție?

Ella: „Sunt momente în care îmi doresc să plec. Am fost încurajată să ai stau”.

Bianca: „La ce produs de machiaj nu ai putea renunța niciodată?”

Ella: „Fond de ten. Al doilea ar fi rimelul. Am niște defecte”.

Citeste si: Jador și Ella de la Puterea dragostei și-au aruncat cuvinte grele: „Ai înșelat”

 

Bianca: „Noi aici nu ne machiem profesionist. Ori ne machiem noi, ori suntem machiate. E logic să ai trăsături frumoase.”

Bianca :„Simți că ai avea șanse să câștigi marea finală?”

Ella: „Nu am șanse. Oamenii mă votează. Dar din casă nu am nicio șansă. Nu am nimic personal cu nimeni. Nu știu dacă ar fi o persoană care să mă voteze”.

Bianca: „Care este ultimul mesaj de la Jador?”

Ella: „Ai apărut în titlu cu Andy. Adio, promit să fie ultima dată când mai vorbesc cu tine. Sau ceva de genul”.

Bianca: „Că tot vorbeam de competiție, ai de ales între două persoane. Ce alegi între Livian și Marius?”

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Ella: Amândoi sunt prieteni, Livian este pe o parte, Marius pe o parte. Livian este mai apropiat.

Bianca: „Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta cu susținătorii?”

Ella: „A fost un moment frumos, eram la mall și mi-a dăruit o susținătoare un buchet de flori. Mi-a dăruit cana”.

Bianca: Ai putea renunța la toată faima pe care o ai acum ca să ai o relație cu Jador?

Ella: „Da, clar. El știe foarte bine. Dar e prea...”.

Bianca: Un sfat important pe care mi-l poți da tu.

Ella, provocată să îi trimită un mesaj lui Jador

Ella: „Să știi că și eu am învățat multe de la Bianca. Este foarte puternică. Aș învăța-o să se deschidă mai mult. Ieri o vedeam, ea are stilul să nu fie întrebată nimic, eu simt că are ceva. Descarcă-te, că poate înveți o lecție. Nu este un om rău, este destul de coaptă la 20 de ani, a trecut prin multe, căci puternică ești. Dacă te închizi foarte mult, lumea tinde să te caracterizeze”.

Citeste si: Cu câți bărbați s-a iubit Ella de la Puterea dragostei? Numărul e incredibil

Bianca: Provocarea, pentru că telefonul este acolo, va trebui să îi dai un vocal lui Jador, în care să îi spui că îl iubești.

Ella: „Te iubesc și te vreau înapoi. Acesta este un Facebook undercover”, i-a dezvăluit Ella colegei sale, iar apoi a încercat să o facă să tacă, după ce Bianca a făcut mai multe glume. Ella i-a pus mâna la gură Biancăi și i-a șters luciul de pe buze.

 

 



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Jador și Ella de la Puterea dragostei și-au aruncat cuvinte grele: „Ai înșelat”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies