Bogdan de la Ploiești și Omar Arnout au câștigat mașina, aseară, la “Roata Norocului”!

Bogdan de la Ploiești și Omar Arnout au câștigat mașina, aseară, la “Roata Norocului”!

#Cei doi artiști au jucat în favoarea unei familii defavorizate, o mamă care își crește singură cele trei fiice; Artiștii au adjudecat, pe lângă marele premiu, și o serie de produse electronice și electrocasnice pentru familia aflată în dificultate

 Bucurie la maximum aseară, în platoul emisiunii “Roata Norocului”, de la Kanal D, Bogdan de la Ploiești și Omar Arnout au câștigat aseară premiul cel mare, un autoturism, dar și multe alte produse electronice și electrocasnice, pentru o familie aflată în dificultate.

Visurile devin realitate la Roata Norocului, iar cea mai mare bucurie pentru Bogan de la Ploiești și Omar Arnout a fost că premiul cel mare, dar și celelalte produse câștigate vor merge către familia în beneficiul căreia au învârtit Roata.

În momentul în care Bursucu i-a anunțat că soluția este cea corectă și că au câștigat mașina, câștigătorii s-au îmbrățișat, emoționați că au putut contribui la fericirea mamei și a celor trei copii ai acesteia, pentru care au jucat la “Roata Norocului”.

“Dacă mănânci azi un tort, faci apoi o lună sport”,  a fost soluția corectă care le-a adus celor doi artiști și premiul cel mare, un autoturism, în uralele celor prezenți în platoul emisiunii.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Invitată în platou, alături de fiica sa, doamna Ciucur Nicoleta a fost chemată să își adjudece premiul cel mare. Vizibil emoționate, mama și una dintre fiicele sale au urcat în mașana câștigată de cei doi artiști.

Cu un total de 10.000 de puncte, cei doi artiști au câștigat, pe lângă marele premiu, și o serie de produse electronice și electrocasnice, de la televizor, aragaz, până la telefoane mobile, totul în favoarea familiei aflată în dificultate.

Citește și: Fetele se întorc împotriva Virginiei! „Se crede superioară față de noi!”. Aflați de ce a fost pusă la zid concurenta în „Casa iubirii” joi, 19 septembrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere- stirilekanald.ro

Asta e istorie, nu am văzut niciodată la Roata Norocului 10.000 de puncte fix!”,  a spus Bursucu.

Povestea de viață a familiei pentru care au câștigat aseară mașina la “Roată Norocului” i-a impresionat pe cei doi artiști. Ciucur Nicoleta este o mama care își crește singură cei trei copii (n.r. trei fete), într-o locuința închiriată; lucrează ca agent de curățenie în cadrul unui spital privat și este foarte implicată în educația copiilor.  Cele două fetițe care sunt la școală, în vârstă de 10 și 15 ani, sunt premiante și fac parte din programul sportiv al Asociației Școala Sociala Sportivă.

Ediția de aseară a emisiunii “Roata Norocului”, cu Bogdan de la Ploiești și Omar Arnout a fost urmărită de aproape un milion de fani, în fiecare minut al difuzării, clasând Kanal D pe locul doi la nivelul întregii țări. Cu un rating de 5.5% și 12,7% cota de piață, ediția de aseară a emisiunii prezentată de Bursucu și Ana-Maria Barnoschi a poziționat stația pe locul secund în topul televiziunilor din România. În minutul de aur, atins la 22:07, peste 1.3 milioane de telespectatori urmăreau cu sufletul la gură momentul în care cei doi artiști au oferit soluția corectă și la runda bonus.



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Gabriela Cristea, despre situațiile din trafic. Ce a pățit prezentatoarea TV în timp ce își ducea fetele la școală. “Copiii sunt cei care trebuie să plătească”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Cheloo de la Paraziții, antreprenor de succes! Cum a încasat aproape 1 milion de euro din afaceri

Sfatul zilei din 22 septembrie 2024. O zodie se ocupă de o planificare atentă a resurselor

Moldo și Rebecca, apropieri la piscina din „Casa iubirii”! Cum a reacționat Antoni la imaginile cu cei doi concurenți

Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare