„Că am avut o aventură cu cineva asta nu înseamnă că mi-am trădat familia.” Cornel Palade, noi declarații despre aventura pe care a avut-o cu tânăra de 27 de ani
Florentina Visan12 septembrie 2023Actualizat: 12 septembrie 2023, 09:25
Cornel Palade a vorbit despre momentul în care i-a fost soției sale infidel.
Cornel Palade este unul dintre cei mai apreciați actori de la noi din țară, care de-a lungul timpului a ajuns la inima publicului prin intermediul talentului său actoricesc, dar și al felului său de a fi. Astfel, îndrăgitul actor se bucură de o carieră longevivă în care a adus zâmbetul pe buzele a mii de oameni.
Ajuns la vârsta de 70 de ani, actorul este realizat atât din punct de vedere profesional, cât și personal.
Iuliana Palade, soția acestuia, este cea care i-a fost alături mai bine de 30 de ani. Cei doi au o fiică, Ada, în vârstă de 34 de ani, care a moștenit talentul actoricesc al tatălui său. În urmă cu aproximativ 10 ani, în 2013, soții Palade au fost în centrul atenției după ce în presă s-a zvonit că actorul și-ar fi abandonat familia pentru a-și reface viața alături de o tânără în vârstă de 27 de ani.
La momentul respectiv, chiar soția lui a confirmat speculațiile. Ulterior, în 2015, Cornel Palade a recunoscut că a mai avut relații extraconjugale, că relația cu tânăra de 27 de ani a fost ca un „viciu”.
Invitat în cadrul emisiunii „ 40 de întrebări cu Denise Rifai ”, difuzată pe Kanal D, Cornel Palade a vorbit despre viciile pe care le-a avut de-a lungul vieții, inclusiv infidelitatea de care a dat dovadă în urmă cu un deceniu.
Actorul a ținut să precizeze că unele vicii trebuie păstrate în viață. De asemenea, a ținut să nege speculațiile conform cărora și-ar fi părăsit familia sau soția. Îndrăgitul actor susține că pentru el familia este pe primul loc și nu a trădat-o niciodată, indiferent de escapadele romantice pe care le-a avut de-a lungul timpului.
„ Nu, viața este o sumă de vicii și e bine să le păstrăm.
Important e să conștientizezi că sunt vicii și să nu ți se pară că sunt calități. N-a fost niciodată discuția să-mi părăsesc căminul și să plec de lângă soția mea. Niște domnișoare ziariste au plâns un pic pe umărul soției mele, iar ea, o moldoveancă cinstită și sinceră, a pus botul la vrăjeala lor și a început să dea din casă.(…) Familia mea, pentru mine, este întotdeauna pe primul loc.(…)
Că am avut o aventură cu cineva asta nu înseamnă că mi-am trădat familia. Poate mi-am trădat jurămintele, dar nu familia. Jurămintele se mai schimbă, așa e în dragoste. ”, a declarat Cornel Palade în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
„Că am avut o aventură cu cineva asta nu înseamnă că mi-am trădat familia.” Cornel Palade, noi declarații despre aventura pe care a avut-o cu tânăra de 27 de ani
Florentina Visan12 septembrie 2023Actualizat: 12 septembrie 2023, 09:25