În fiecare zi a anului are loc o sărbătoare sfântă. Însă știați dacă sărbătoarea de pe data de 10 august 2022 este o sărbătoarea cu cruce neagră sau roșie?
Aflați din rândurile următoare care este sărbătoarea care are loc pe data de 10 august 2022 și dacă este o sărbătoare cu cruce neagră sau roșie, dar și care este rugăciunea care este adresată sfântului sărbătorit în această zi. În plus, descoperiți și ce alte sărbători urmează în luna august.
Calendar ortodox 10 august 2022 - Sfântul Lavrentie
Citeste si: Horoscop chinezesc 10 august 2022. Află ce zodie reușește să iasă din zona ei de confort
Sfântul Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt și a trăit în secolul al III lea. Episcopul
În momentul în care aceștia trei au fost aruncați în temniță, Sfântul Lavrentie a spus către episcopul Sixt:" Unde mergi, Părinte, fără fiul tău? Unde grăbești, Preasfintite, fără al tău arhidiacon?", moment în care acesta a răspuns: "Nu fiule, nu te părăsesc, dar lupte încă și mai mari te așteaptă. Noi, ca bătrânii, ne-am angajat într-o luptă ușoară. Dar pe tine, tânăr viguros, te așteaptă o victorie și mai plină de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul îi va urma Preotului".
După ce aceștia au fost arestați, Sfântul Lavrentie a ales să vândă vasele bisericii și a dat împărțanie săracilor, bani. În momentul în care episcopal Sixt era dus pe Via Appia, pentru a i se tăia capul, Sfântul Lavrentie a strigat:" Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărțit deja comorile pe care mi le-ai încredințat ". La
scurt timp după ce acesta a rostit cuvintele, a și fost luat de către soldați, pentru a-i duce împăratului, comorile de care a vorbit. Surpriza a fost în momentul în care Sfântul Lavrentie a trebuit să aducă comorile despre care era vorba, iar împăratul s-a trezit cu toți schiopii, orbii și bolnavii care primiseră banii împărțiți de către acesta.Acest aspect l-a înfuriat și mai mult pe împărat, ceea ce l-a determinat să-l pună pe Sfântul Lavrentie să se închine idolilor.
După ce a fost supus la nenumărate chinuri, Sfântul Lavrentie a fost întins pe un grătar așezat pe cărbunii aprinși. Atunci a fost momentul în care acesta le-a spus:" Eu mă dau ca jertfă plăcut mirositoare singurului Dumnezeu adevărat, pentru că jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inimă înfrântă și smerită".
Rugăciune către Sfântul Lavrentie - 10 august 2022
Citeste si: Horoscop 11 august 2022. Află ce zodie ar trebui să fie mai cumpătată
Calendar creştin ortodox 10 august 2022- sărbătoare fără cruce neagră sau roșie
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Pe voievozii cei tari…
“Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În Grădina Desfătării ca un ostaş al lui Hristos după vrednicie desfătându-te şi împreună dănţuind cu puterile cele îngereşti, roagă să mi se dea strălucire purtătoare de lumină mie, celui ce te laud pe tine, Fericite Lavrentie.
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Intrând în luptele muceniciei celei cinstite, pătimitor purtător de biruinţă te-ai arătat cu tăria sufletului, Sfinte Lavrentie. Pentru aceea, cu cununa dreptăţii, cu buna cuviinţă şi cu diadema biruinţei te-ai încununat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un fiu al luminii şi al zilei fiind, în chip minunat de la apus ca un soare simţitor ne-ai răsărit nouă, luminând marginile cu raza cea prealuminoasă, Sfinte Mucenice Lavrentie, pururea pomenite.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin cinstită naşterea ta, Fecioară, izbăvindu-ne din legăturile iadului şi din stricăciune şi din osânda lumii, cu mulţumire grăim către tine: Bucură-te, Preacurată, Ceea ce eşti Plină de daruri, Uşa cea Mântuitoare a Darului. ”
Calendar ortodox 2022 august
Citeste si: Horoscopul săptămânal 8- 12 august 2022 cu astrologul Ana Maria Ticea. O zodie este pusă pe fapte mari
Citeste si: Horoscop chinezesc 7 august 2022. Află ce zodie își întâlnește alesul
1 L Scoaterea Sf. Cruci; Sf. 7 Mc. Macabei (Dezlegare la ulei şi vin)
2 M Aducerea moaştelor Sf. Întâiul Mc. şi Arhid. Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare (Post)
3 M Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiță Salomeea; Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic ( Post)
4 J Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil; Aducerea moaştelor Sf. Cuv. Mc. Evdochia (Post)
5 V Înainteprăznuirea Schimbării la Față a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei (Post)
6 S (†) Schimbarea la Față a Domnului (Pobrejenia) (Dezlegare la peşte)
7 D †) Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Irina împarateasa (Dezlegare la ulei şi vin)
8 L Sf. Emilian Mărt. Ep. Cizicului; Sf. Miron, Ep. Cretei (Post)
9 M † Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. Mărt. pentru icoana lui Hristos; Sf. Mc. Antonin ( Post)
10 M Sf. Mc. Arhid. Lavrentie; Sf. Sfințit Mc. Sixt, Ep. Romei; Sf. Mc. Ipolit (Post)
11 J †) Sf. Nifon, Patr. Constantinopolului; Sf. M. Mc. Evplu, arhid. (Post)
12 V Sf. Mc. Fotie, Anichit, Pamfil şi Capiton; Sf. Cuv. Palamon (Post)
13 S Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Maxim Mărt.; Sf. Cuv. Dorotei şi Dositei (Odovania Praznicului Schimbării la Față a Domnului) (Dezlegare la ulei şi vin)
14 D Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Prooroc Miheia (Prohodul Maicii Domnului) (Dezlegare la ulei şi vin)
15 L (†) Adormirea Maicii Domnului
16 M Sf. Mahramă a Domnului; †) Sf. Martiri Brâncoveni Constantin Vodă cu cei 4 fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec
17 M Sf. Sfințit Mc. Miron; Sf. Mc. Straton, Ciprian şi Tirs ( Post)
18 J Sf. Mc. Flor, Lavru, Polien şi Leon
19 V Sf. Mc. Andrei Stratilat; Sf. Cuv. Timotei, Agapie şi Tecla (Post)
20 S Sf. Prooroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor şi Teoharie
21 D Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa; Sf. Mc. Donat diac., Romul pr., Silvan diac. şi Venust
22 L Sf. Mc. Agatonic, Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin şi Severian
23 M Sf. Mc. Lup; Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcopul de Lugdunum (Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului)
24 M Sf. Sfințitț Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation ( Post)
25 J Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit
26 V Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soția sa; Sf. Mc. Atic (Post)
27 S Sf. Cuv. Pimen cel Mare; Sf. Mc. Eutalia, Fanurie şi Osie, Ep. Cordovei
28 D Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia; Sf. Mc. Diomid; Sf. Ana Proorocița, fiica lui Fanuel
29 L †) Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Teodora (Dezlegare la ulei şi vin)
30 M †) Sf. Ier. Varlaam, Mitropolitul Moldovei şi Sf. Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului; Sf. Ier. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patr. Constantinopolului
31 M Aşezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului; Sf. Mc. Andrei, Iraclie, Faust şi Mina (Post)
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, să consulţi calendarul creştin ortodox.