Când trebuie adăugate perișoarele în ciorbă. Greșeala gospodinelor, care strică preparatul!

Când trebuie adăugate perișoarele în ciorbă. Greșeala gospodinelor, care strică preparatul!
Când trebuie adăugate perișoarele în ciorbă. Greșeala gospodinelor, care strică preparatul!

Ciorba de perișoare este un preparat delicios, care poate fi consumat oricând. Însă, multe gospodine nu știu când se pun perișoarele, iar acest lucru poate strica preparatul!

Ciorba de perișoare este, fără doar si poate, una dintre cele mai apreciate mâncăruri de către români. Un pas foarte important în realizarea acestui preparat este adăugarea perișoarelor. Iată cum trebuie să procedezi!

Când trebuie adăugate perișoarele în ciorbă

Perișoarele se adaugă în ciorbă imediat ce ciorba a început să dea în primul clocot. Mai apoi, după aproape 15 minute de când au fost puse în ciorbă, perișoarele trebuie să se ridice la suprafață, fiind dovada că gospodinele le-au pus când trebuie în ciorbă.

Așadar, este un pas extrem de important de respectat, pentru a evita stricarea întregului preparat. De asemenea, și bunicile procedau în acest fel, iar ciorba avea un gust desăvârșit.

Citește și: Rețetă ușoară de Biluțe de brânză. Un preparat sănătos și rapid

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Când trebuie adăugate perișoarele în ciorbă[Sursa foto: freepik]

Citește și: Rețetă tradițională de Ciorbă de perișoare. Îți va aminti de gustul copilăriei!

Rețetă de ciorbă de perișoare

Iată o rețeta simplă pentru o ciorbă de perișoare extrem de gustoasă, numai bună de împărțit cu oamenii dragi!

Ingrediente

Perișoare

  • 1 kg de carne tocată
    2 ouă
    50 g de orez
    o jumătate de legătură de pătrunjel tocat
    1 ceapă medie
    sare
    piper

Ciorbă

  • un morcov
  • o țelină
  • o ceapă
  • un păstârnac
  • o cutie de roșii tăiate cuburi
  • un cartof de mărime medie
  • sare
  • pătrunjel
  • 2 linguri de pastă de tomate
  • 1 ou

Mod de preparare

  1. Se curăță legumele pentru ciorbă. Cartoful trebuie tăiat în cubulețe, iar morcovul, ceapa, țelina și păstârnacul se dau prin răzătoare.
  2. Se pregătește o oală cu 5 litri de apă, apoi se pune în ea legumele și roșiile cubulețe, și se lasă să fiarbă până în momentul în care legumele sunt suficient de pătruns.
  3. Pentru pasul următor, se pregătește carnea tocată pentru perișoare, iar în ea se adaugă orez, ceapă dată prin răzătoare, ouă, pătrunjel, sare și piper.
    Mai apoi, se amestecă bine și se lasă așa pentru aproape 5 minute.
  4. Se umezesc mâinile și se formează biluțe, care se adaugă în ciorbă după ce aceasta a dat prima dată în clocot. După acest pas, se lasă la fiert, se oprește focul și se adaugă pătrunjelul.

Când trebuie adăugate perișoarele în ciorbă[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Rețetă ușoară de Biluțe de brânză. Un preparat sănătos și rapid

Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de la Hollywood. Sebastian Stan: ”Le este frică”

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Răsturnare uluitoare de situație în Casa iubirii! Moldo și Kiprianos, în pragul eliminării! Cine a părăsit emisiunea? Andreea Mantea a făcut anunțul tulburător

Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu, pe primul loc cu peste 2 milioane de voturi, după numărarea a 99,9% din procesele verbale. Elena Lasconi îl depășește pe Marcel Ciolacu în lupta pentru locul 2 - HARTA votului


Cookies