Află din rândurile următoare care sunt alimentele ce trebuie evitate în post și cum ne pun acestea sănătatea în pericol.
Ne aflăm în perioada Sfintelor sărbători de Paște, iar mulți credincioși țin cu sârguință postul Paștelui. Acest obicei poate constitui atât o cură de detoxifiere pentru organismul nostru, cât și un moment de a ne îndrepta atenția către cele dumnezeiești. Dacă vrem totuși să profităm de perioada postului și să facem și o cură de detoxifiere a organismului, trebuie să nu cădem în capcanele alimentare care sunt prezente la orice pas.
În cadrul unei emisiuni, nutriționistul Mario Popescu, a vorbit despre greșelile alimentare pe care le facem în post și cu ce putem să înlocuim acele alimente care ne fac mai mult rău.
Ce greșeli alimentare facem în post
Potrivit specialistului în domeniu, principala greșeală pe care multe persoane o fac în perioada postului este că au impresia că dacă nu mănâncă produse de origine animală, atunci nu li se poate întâmpla nimic rău. Ei bine, există unele produse pe care noi le consumăm în perioada postului și care ne pot face mai mult rău decât cele pe care le consumăm în mod obișnuit.
De aceea, trebuie să fim foarte atenți la ceea ce conțin alimentele pentru care noi optăm în această perioadă, să citim foarte bine etichetele și să fim cumpătați atunci când vine vorba de mărimea porției de mâncare pe care o punem în farfurie.Postul reprezintă o perioadă de detoxifiere pentru organism
Citește și: Cum ne detoxifiem corect organismul. „Pot apărea diverse simptome”
„ Postul, fie că îl ținem din rațiuni religioase, culturale sau de sănătate, trebuie să avem în vedere că trebuie să reprezinte o perioadă în care să ne detoxificăm și să ne ajutăm organismul să facă acest lucru .”, spune specialistul în domeniu.
Pentru a face acest lucru, este foarte important să apelăm la variante de mese sănătoase, compuse din fructe și legume.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Cu ce înlocuim alimentele interzise în post
Citește și: Cât de nocive pot fi unele alimente. ”Chipsurile cu care noi ne recompensăm sunt, de fapt, plastic.”
Pâinea albă
Pâinea albă poate fi cu ușurință înlocuită cu orice sortiment de pâine integrală.
„ Trebuie să avem grijă să fie pâine cu 100% făină integrală, nu pâine neagră. În comerț este și pâine neagră, care nu e nimic altceva decât pâine albă cu coloranți. Trebuie să verificăm eticheta .”, spune specialistul în domeniu.
De asemenea, pastele albe, făina albă, dar și orezul se numără pe lista alimentelor de evitat în această perioadă. Ele pot fi la rândul lor înlocuite cu ușurință cu diverse variante integrale.
„ Au o încărcătură glicemică foarte mare. Ne impactează glicemia și astfel o glicemie crescută pe un termen foarte mult înseamnă creșterea riscului apariției de boli cardio-vasculare.", spune specialistul în domeniu.
Produsele de patiserie
În perioada postului, multe persoane consumă diverse produse de patiserie, fie că vorbim despre covrigi, plăcinte sau alte alimente similare. Potrivit specialistului în domeniu, aceste produse ar trebui evitate pentru că au o cantitate mare de grăsimi foarte periculoase pentru sistemul nostru cardio-vascular.
„ În general, ar trebui evitate produsele de patiserie. Pe lângă faptul că ele conțin foarte multă făină albă, mai conțin și grăsimi trans.", spune specialistul în domeniu.
Margarina
Margarina la rândul ei este un alt produs care conține o cantitate mare de grăsimi trans și care ne poate face rău. Acestea poate fi înlocuită cu untul de arahide.
Cartofii prăjiți
Cartofii prăjiți în baie de ulei sunt foarte nocivi pentru sănătatea noastră și de aceea ar trebui să îi evităm și să îi scoatem de tot din meniul nostru zilnic.
În schimb, specialistul în domeniu ne recomandă să optăm pentru varianta de cartofi copți la cuptor, care ne asigură necesarul de proteine și nu ne impactează sănătatea.