Familia Mădălinei Apostol trece prin momente extrem de grele după moartea acesteia.
Mama Mădălinei Apostol, în vârstă de 70 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după înmormântarea acesteia. Cătălin Grozavu, tatăl fiicei Mădălinei Apostol, a făcut recent declarații despre starea femeii din prezent.
Ce s-a întâmplat cu mama Mădălinei Apostol după ce fiica sa a fost condusă pe ultimul drum
Vedeta a fost condusă pe ultimul drum de familie și de oamenii care i-au fost alături, iar zilele dinaintea înmormântării au fost copleșitoare pentru cei apropiați. Mama ei ar fi petrecut trei nopți fără să doarmă, iar problemele de sănătate pe care le avea deja au făcut ca starea sa să necesite îngrijiri medicale.
„Mama Mădălinei a fost pentru două, trei ore la spital și a dorit foarte, foarte mult să fie prezentă la parastasul fetei ei. A venit direct la parastas, chiar dacă medicii i-au spus să nu facă acest lucru, pentru că ea a stat nedormită timp de trei nopți, la 70 de ani, cu nişte probleme de sănătate. Vă dați seama, e fetița dumneaei. Să-ți pierzi copilul, nu cred că există durere mai mare de atât. Ele aveau și o relație foarte specială”, a declarat Cătălin Grozavu, în cadrul unei emisiuni.
Bărbatul a susținut că a mers la mare cu Mădălina și familia sa înainte de evenimentul tragic, iar comportamentul ei nu i-ar fi dat motive să creadă că urma să se întâmple o tragedie. Chiar în ziua în care s-a produs evenimentul, ea l-ar fi sunat în jurul orei 18:00. Cătălin Grozavu a dezvăluit că aceasta râdea și părea foarte zâmbitoare în timpul conversației.
„Chiar de ziua mea (n.r. au fost la mare cu toții). Nu a dat niciun semn prin comportamentul ei. Ba chiar mai mult decât atât, în ziua respectivă, când s-a întâmplat evenimentul nefericit, în jurul orei 18:00 m-a sunat râzând, foarte zâmbăreață... Nu pot să-mi dau cu părerea (n.r. dacă crede în ipoteza că și-ar fi luat viața), vă dați seama. Mi-aş da cu părerea greşit. Nu știu exact.