Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au vorbit despre anumite aspecte pe care le-au descoperit unul la celălalt la începutul relației.
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbiz, iar relația lor pare desprinsă din povești. Invitați în cadrul emisiunii moderată de Cristina Șișcanu, cei doi au participat la un joc prin care au tras bilețele, astfel că au avut de răspuns la mai multe întrebări. Fiind puși în fața faptului de a răspunde ce defecte are partenerul de viață, Dinu a povestit cum că la început relației, faptul că nu gătea, a văzut acest aspect ca pe un defect, deși acum nu mai este așa.
„Ce mă deranjează? Inițial a fost faptul că nu gătea, chiar pentru mine conta lucrul acesta, dar ulterior, având în vedere că a explorat anumite mâncăruri, s-a dovedit foarte talentată, dar trebuie să recunosc că nu mai e un defect. Dar să zicem că a fost. L-am văzut defect. Chiar dacă m-au deranjat anumite lucruri, nu știu cum, nu am discutat cu ea, dar treptat, poate a simțit din anumite lucruri, s-a pliat astfel încât să nu mai facă.
Dar încă o dată, nu defecte, e mult spus, anumite aspecte ale vieții minore. Te ajut eu, că nu sunt „mână spartă.”, a povestit Dinu Maxer.
Ce nu putea înțelege Magdalena Chihaia la partenerul de viață și ce i-a cerut artistul
Partenera artistului a trebuit și ea să înțeleagă anumite aspecte la el, astfel, faptul că îi cerea să mănânce de trei ori pe zi o făcea să nu se poată obișnui cu această idee, deoarece stilul ei alimentar
era altul. „E bine, că așa rămân bani în casă. Eu m-am bucurat, știam că e important pentru mine ca jumătatea mea să fie mai chibzuită decât mine. Acum am început să fiu și eu. Când stăteam singură, preferam, dacă îmi plăcea ceva foarte tare, să dau toți banii, nu conta dacă a doua zi aveam de mâncare sau nu. Conta că aveam acel lucru și era suficient. Și așa eu nu mă împac mâncare foarte bine.
Dacă mănânc o dată sau de două ori pe zi, e bine. Trebuia să mâncăm de trei ori pe zi, pentru mine era o chestie foarte ciudată, era prea mult. Eu oricum mănânc puțin, dar el m-a învățat puțin și des. Eu știam că mănânc puțin și atât, o dată pe zi. Și din nou îmi veneau întrebările când eram la repetiții „ai mâncat azi?” „Da.” „Ce?” „Un sandviș”.
„Atât? Cum, că e 5:00!” „Dar nu mi-e foame, nu simt nevoia.” Când am activitate, uit. Nu uit să beau apă, dar uit să mănânc. Și atunci, când ajung acasă, nu mai mănânc că e prea târziu și nu pot să dorm. Să spunem că asta a fost oarecum până să mă obișnuiesc.”, a spus Magdalena Chihaia.